Numele centrului: Centrul de cercetare în Pedodonție/ acronim Pedo-Research
Director centru: ȘL. Dr. Popa Mălina
Data înființării/ recunoașterii: 05.03.2021
În prezent, Disciplina de Pedodonție a Facultății de Medicină Dentară din UMFVBT derulează activități de cercetare în cadrul Centrului de cercetare în Pedodonție (Pedo-Research) și a proiectului VITADENT de cercetare doctorală, care includ activităţi de cercetare destinate ariei tematice sănătate, având ca scop dezvoltarea resurselor umane în domenii medicale prioritare la nivel european, implicate în cercetarea ştiinţifică de performanţă și creşterea vizibilităţii internaționale a activităţii ştiinţifice în conformitate cu Strategia de cercetareîn UMFVBT în perioada 2013-2020. Proiectul VITADENT se desfășoară în colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara (USAMVBT), cu avizul comisiilor de bioetică și etică a cercetării științifice a ambelor universități și își propune să contribuie la dezvoltarea și standardizarea tehnicilor de diagnostic și monitorizare terapeutică a afecțiunilor pulpei dentare la copii.
Direcțiile de cercetare viitoare includ teme de actualitate în medicina dentară pediatrică, precum terapia pulpară vitală și tratamentele endodontice în dentația temporară, designul dispozitivelor de intercepție și menținere a spațiului,studiul hipoplaziilor amelare dobândite și al sindromului hipomineralizării incisivo-molare și vizează atât menținerea relațiilor actuale de colaborare cu USAMVBT și cu Universitatea Politehnică din Timișoara, precum și stabilirea unor relații durabile de colaborare cu alți parteneri din țară și din străinătate, cum ar fi Universitatea din Ghent, Belgia – Clinic of Paediatric Dentistry & Special Care.
Lista membrilor titulari:
Nr. | Nume, prenume cadru didactic/de cercetare titular | Grad didactic / de cercetare |
1. | Popa Mălina | Șef lucrări |
2. | Ogodescu Emilia | Șef lucrări |
3. | Luca Magda | Asistent universitar |
4. | Igna Andreea | Asistent universitar |
5. | Dinu Ștefania | Asistent universitar |
6. | Lazăr Cristina-Fulga | Asistent universitar |
Lista membrilor asociați:
Nr. | Nume, prenume | Student, masterand, doctorand, postdoc, personal didactic auxiliar și nedidactic |
1. | Nikolajevic-Stoican Nicoleta | doctorand |