Informaţii privind admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara

 

 Accesarea platfomei de admitere a universităţii ⇒ admission.umft.ro.

Suport tehnic: admitere@umft.ro

Rezultate finale
REDISTRIBUIREA LOCURILOR

Locurile rămase libere la finalizarea sesiunii septembrie a concursului de admitere se redistribuie, conform Regulamentului de admitere, următorilor candidați (sesiunile iulie și septembrie), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere, automat, prin aplicația informatică de admitere, cu respectarea cifrei de școlarizare aprobate de conducerea universității.

Candidații declarați admiși (pe loc cu taxă) în urma redistribuirii locurilor au obligația de a comunica, în contul de candidat, fie confirmarea locului, fie renunțarea la locul obținut, în termen de două zile lucrătoare, sub sancțiunea pierderii locului obținut prin concurs, în caz de neîndeplinire a acestei obligații. 

Candidații care glisează de pe un loc cu taxă pe un loc bugetat vor descărca, din contul de candidat, contractul de studii universitare de licență generat în urma schimbării formei de finanțare, în vederea înscrierii în anul I de studii și înmatriculării.

Pentru restituirea taxei de școlarizare, studentul va depune la Registratura Universității, fizic sau pe e-mail: registratura@umft.ro, o cerere–tip (Cerere restituire taxă școlarizare), conform Anexei nr. 5A din Regulamentul privind cuantumul taxelor, al cărei model se regăsește în secțiunea Admitere/Documente tipizate. După aprobarea cererii de către Rectorul universității, Direcția Financiar-Contabilă va efectua restituirea taxei de școlarizare în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

CONFIRMAREA LOCULUI

Confirmarea locului obținut se efectuează prin achitarea taxei de confirmare și încărcarea dovezii de plată pe platforma de admitere, respectiv semnarea contractului de studii (în contul de candidat).

Taxa de confirmare (înmatriculare) este de 400 de lei, este nereturnabilă și se achită pe platforma de admitere online (cu cardul) sau prin virament bancar în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara: RO29TREZ62120F330800XXXX cod fiscal: 4269215, cu următoarele mențiuni: „taxa de confirmare – nume, prenume, anul de studiu, programul de studii” .

Se pot confirma maximum două programe de studii (cel mult un program de studii/tip de admitere, conform clasificării).

Candidații care nu confirmă în termenele prevăzute de regulamentul de admitere sunt eliminați de pe listele/rezultatele concursului de admitere.

PLATA TAXEI DE ŞCOLARIZARE

Plata taxei de școlarizare se efectuează în termenul de două zile lucrătoare prevăzut pentru confirmarea locului, în cuantumul prevăzut de Regulamentul taxelor, integral, pe platforma de admitere online (cu cardul) sau prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara: RO21TREZ62120F330500XXXX cod fiscal: 4269215, cu următoarele mențiuni: „taxa de școlarizare – nume, prenume, anul de studiu, programul de studii”.

IMPORTANT! Încărcarea de către candidat a dovezii plății taxei de școlarizare pe platforma informatică de admitere se va face până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare!

Dovada plății taxei de școlarizare (copia chitanței/ordinului de plată) va fi comunicată secretariatului facultății, prin e-mail/fax (pentru Facultatea de Medicină: decanat.mg@umft.ro, 0256-220484; pentru Facultatea de Medicină Dentară: stoma@umft.ro, 0256-220480; pentru Facultatea de Farmacie: decanat.farma@umft.ro, 0256-494604) până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare. Neachitarea taxei de școlarizare în termenul prevăzut va duce la pierderea locului obținut prin concurs și la redistribuirea locurilor astfel vacantate.

Candidații admiși care nu plătesc taxa de școlarizare, integral, până la termenul stabilit sunt considerați, din oficiu, că au renunțat, prin neprezentare, la locul obținut prin concurs.

Pentru mai multe detalii privind modalitatea de achitare a taxei de confirmare, respectiv a taxei de școlarizare, vă rugăm să accesați contul d-voastră de candidat.

SESIUNEA SEPTEMBRIE 2023
REZULTATE DUPĂ PLATA TAXEI DE ȘCOLARIZARE CONCURS DE ADMITERE - TIP 2 - 18.09.2023
PLATA TAXEI DE ŞCOLARIZARE: 11 – 15 septembrie 2023

Candidații admiși la programele universitare de licență în limba română, sesiunea septembrie 2023, vor achita taxa de școlarizare, integral, în perioada 11 septembrie – 15 septembrie 2023, pe platforma de admitere online (cu cardul) sau prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara: RO21TREZ62120F330500XXXX cod fiscal: 4269215, cu următoarele mențiuni: „taxa de școlarizare – nume, prenume, anul de studiu, programul de studii”.

Cuantumul taxei de școlarizare este:

  • 5.500 RON – Farmacie, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Asistență de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (admitere tip II)

Neachitarea taxei de școlarizare în termenul prevăzut va duce la pierderea locului obținut prin concurs și la redistribuirea locurilor astfel vacantate.

IMPORTANT! Încărcarea de către candidat a dovezii plății taxei de școlarizare pe platforma informatică de admitere se va face până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare!

Dovada plății taxei de școlarizare (copia chitanței/ordinului de plată) va fi comunicată secretariatului facultății, prin e-mail/fax (pentru Facultatea de Medicină: decanat.mg@umft.ro, 0256-220484; pentru Facultatea de Medicină Dentară: stoma@umft.ro, 0256-220480; pentru Facultatea de Farmacie: decanat.farma@umft.ro, 0256-494604) până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare, 21.08.2023.

Rezultatele vor fi afișate la data de 18 septembrie 2023.

ÎNMATRICULAREA: după începerea anului universitar 2023-2024 (02 octombrie 2023)

În vederea înmatriculării, candidații admiși, au următoarele obligații:

  • de a se înscrie în anul I, la secretariatul facultății, în termen de maximum 30 de zile de la începutul anului universitar, conform programării stabilite de conducerea fiecărei facultăți;
  • de a depune, la secretariat, în original, contractul de studii și celelalte documente încărcate în contul de candidat, la înscrierea la concurs, pentru certificarea conformității cu originalul.
CONFIRMAREA LOCULUI

→ Nu este necesară prezența candidaților la sediul universității!

→  Se efectuează ON-LINE, din contul de candidat, prin plata pe platforma de admitere/încărcarea în platforma informatică a taxei de confirmare (400 lei pentru fiecare opțiune; maximum 2 opțiuni) și generarea contractului de studii în platforma de admitere, cu bifarea/alegerea disciplinelor opționale/opționale cu titlul de obligatoriu/facultative.

!!! Contractul de studii și lista disciplinelor opționale se generează AUTOMAT de platforma de admitere. 

→ Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!

→  Candidații declarați admiși pe locurile bugetate/cu taxă au obligația confirmării locului obținut prin concurs în prima etapă de confirmare, în data de 11 septembrie 2023, între orele 9.00 –14.00, sub sancțiunea pierderii locului obținut în caz de neîndeplinire a acestei obligații; 

→  Candidații cu media peste 5 (cinci), declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), care au glisat automat, prin aplicația informatică de admitere, în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate, au obligația confirmării locului obținut în a doua etapă de confirmare, în data de 13 septembrie 2023, între orele 09.00 – 15.00, sub sancțiunea pierderii locului obținut în caz de neîndeplinire a acestei obligații.

→ Candidații sunt sfătuiți să își verifice zilnic contul de candidat și e-mail-ul!

Cu ocazia confirmării locului, candidații vor putea opta pentru !!! CAZARE !!! pentru anul universitar 2023-2024.

REZULTATE PROVIZORII CONCURS DE ADMITERE - TIP 2 - 06.09.2023
Barem corectură subiecte - concurs de admitere TIP 2
DEPUNEREA ȘI SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR

Depunerea contestațiilor: 8 septembrie 2023, orele 09.00 – 14.00, la Registratura Universității, camera 1, sau pe e-mail la adresele de e-mail: decanat.mg@umft.ro pentru Facultatea de Medicină, stoma@umft.ro pentru Facultatea de Medicină Dentară, și decanat.farma@umft.ro pentru Facultatea de Farmacie.

Soluționarea contestațiilor: Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența Comisiei centrale de admitere, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse, vineri, 08.09.2023, începând cu ora 14:00

Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.

CONCURS DE ADMITERE
  • 06 septembrie 2023concurs de admitere tip 2 (probă scrisă), între orele 10.00 – 12.00, pentru programele de studii de licență cu durată de 3-4-5 ani (180 – 300 ECTS): Asistență medicală generală, Asistență medicală generală (Lugoj), Asistență medicală generală (Deva), Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Asistență de profilaxie stomatologică, Farmacie, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic;

     📲👉 Accesul candidaţilor în sala de concurs se face între orele 8.00 si 9.30 pe baza cărţii de identitate/paşaportului (documente ce trebuie să fie în termen de valabilitate) şi a legitimaţiei de concurs (format printat sau format electronic).
     📲👉 Fără aceste documente, candidații nu sunt primiţi în sala de concurs.

REPARTIȚIA PE SĂLI

!!!ATENȚIE!!! EXEMPLE plată taxă de înscriere

PRIMUL ecran din fișa de înscriere este cel mai important. În funcție de ceea ce veți alege aici, depinde înscrierea și validarea dosarului dumneavoastră.

  • Așadar, dacă optați pentru două (2) programe de studii (Ex. Medicină dentară și Nutriție și dietetică), la pasul 4, unde trebuie să încărcați documentele, va trebui să faceți dovada plății a 400 de lei (2 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru trei (3) programe de studii, va trebui sa achitați 600 de lei (3 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru patru (4) programe de studii, va trebui sa achitați 800 de lei (4 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru un singur program de studii veți achita 200 de lei.

În cazul în care doriți, și vă încadrați pentru una din categoriile care pot opta pentru scutirea de plată a taxei de înscriere, trebuie să știți că această scutire se aplică doar pentru un program de studii.

Deci:

  • Dacă optați pentru două programe de studii și aveți și scutire de taxă, veți achita doar 200 de lei.
  • Dacă ați optat pentru trei programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 400 de lei.
  • Dacă ați optat pentru patru programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 600 de lei.
  • Dacă optați pentru un program de studii și aveți și scutire de taxă, veți încărca doar documentele pentru scutirea de taxă, fără a mai achita taxă.

EXTREM DE IMPORTANT! NU bifați mai multe programe dacă nu doriți să le achitați, deoarece în lipsa documentelor integral depuse, dosarul dumneavoastră nu va fi validat. Pentru modificarea opțiunilor, va trebui să vă ștergeți fișa de înscriere și să reluați procesul de înscriere. Marți, 05.09.2023, ora 14:00, se va finaliza etapa de înscriere. Deci, după această dată, NU MAI PUTEȚI RELUA PROCESUL DE ÎNSCRIERE!


📌 TUTORIAL – Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei online de înscriere

📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 200 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea fișei de înscriere! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul, fie va achita diferența de taxă de înscriere, fie își va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia!

I. Perioada de înscriere este cuprinsă între 04.09.2023, orele 9.00, și 05.09.2023, orele 14.00.

Înscrierea candidatului este urmată de confirmarea înscrierii, respectiv de validarea dosarului, în perioada 04.09.2023 – 05.09.2023.

După completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare.

II. Pentru completarea on-line a fișei de înscriere și încărcarea documentelor (dosarului de înscriere) se urmează pașii:

II.1 Accesarea platfomei de admitere a universităţii, admission.umft.ro.

II.2 Crearea CONTULUI DE CANDIDAT, prin introducerea datelor solicitate (nume, prenume, e-mail, parolă). Se va primi un e-mail de confirmare a înregistrării contului, care va fi accesat din adresa de e-mail utilizată.

II.3 Înscrierea propriu-zisă implică conectarea în CONTUL DE CANDIDAT, apoi selectarea din meniul din stanga (unde este zona marcată cu inițialele numelui candidatului) a Ofertei educationale – Studii universitare de licență (sesiunea iulie 2023- tip I și tip II) – Alege, urmată de:

a) Selectarea categoriei de candidat a programelor de studii cu ordinea optiunilor/per tip de admitere și, daca este cazul, scutirea taxei de înscriere pentru o singura opțiune (taxa de înscriere este în cuantum de 200 de lei/opțiune (program de studii); categoriile de candidați scutiți de la plata taxei de înscriere sunt prevăzute de art. III.9.2 din Regulamentul de admitere).

Atenție: Se pot alege maximum 2 programe de studii de licență per tip de admitere.

b) Completarea tuturor câmpurilor obligatorii din fișa de înscriere;
c) În funcție de completarea și salvarea datelor în platformă, status-ul fisei de înscriere poate fi:

  • În curs de editare, cu menționarea pasului din fisa de înscriere;
  • Cerere trimisă – la finalizarea completării datelor, respectiv încărcării documentelor solicitate;
  • Cerere validată – după verificarea și validarea dosarului.

III. Încărcarea documentelor

  1. Toate documentele din dosarul de înscriere vor fi scanate (față-verso, unde este cazul) și salvate în format .pdf sau. jpeg. (salvarea se face, de preferat pe dispozitivul de pe care se completează fișa de înscriere on-line, pentru a putea fi încărcate în platforma de admitere, în momentul completării fișei de înscriere on-line). Daca documentul contine mai multe pagini, spre exemplu Foaia matricolă, paginile se scanează față/verso, intr-un singur document.
  2. Plata taxei de înscriere se poate face fie prin virament bancar, fie direct cu cardul pe platforma de admitere.

!!! În cazul în care plata se efectuează înaintea înscrierii online, prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara, RO29TREZ62120F330800XXXX, cod fiscal: 4269215, dovada plății taxei de înscriere trebuie încărcată în platforma de admitere.

IV. DE REȚINUT:

  • Comunicarea între Universitatea noastră (UMFVBT) și candidații înscriși la concursul de admitere se desfășoară în scris, în format electronic, pe adresa de e-mail și/sau contul de candidat.
  • Candidații sunt rugați să acceseze periodic CONTUL DE CANDIDAT (vezi Meniu – Secțiunea Profilul meu) pentru:
    – Informații privind: vizualizarea detaliilor profilului de candidat; vizualizarea fișei de înscriere/opis documente; vizualizarea statusului validării fișei de înscriere; vizualizarea plăților efectuate pe platforma de admitere, cu cardul; rezultatul obținut la concursul de admitere; confirmarea locului, în funcție de rezultatul obținut;
    – Transmiterea de mesaje către personalul universității implicat în organizarea și desfășurarea concursului de admitere, dacă este cazul;
    Încărcare de documente, respectiv încărcarea dovezii plății taxei de școlarizare, unde este cazul.
  • Neîncărcarea documentelor solicitate în secțiunea formularului de înscriere on-line duce la imposibilitatea validării dosarului de înscriere.
  • Netransmiterea/nedepunerea pe platformă a documentelor solicitate şi nedepunerea documentelor originale în format fizic la termenele solicitate duce la pierderea locului dobândit prin concurs.
  • În situația în care se dorește modificarea opțiunilor, candidații sunt rugați să țină cont de următoarele:
    – În cazul în care se dorește modificarea opțiunilor, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere; dacă modificarea opțiunii intervine după validarea fișei de înscriere, candidatul va transmite o solicitare, pe e-mail, către secretariatul facultății în vederea devalidării fișei de înscriere. După aprobarea solicitării de către comisia de admitere, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere.
    – După încheierea perioadei de înscriere, opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.

          Candidații pot solicita suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, fie pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, fie personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, în perioada 04-05.09.2023, orele 10:00-14:00.

În perioada examenului de admitere candidații  și însoțitorii acestora au posibilitatea de a se caza la căminul universității (căminul 1-2).

Tariful perceput este de 50 lei/persoană/zi.

Beneficiul se oferă în baza legitimației de concurs.

În perioada celor două examene, programul de lucru al administrației de cazare este  între orele 8-15.

ÎNTREBĂRI FRECVENTE
DOCUMENTE TIPIZATE
SESIUNEA IULIE 2023
REZULTATE DUPĂ PLATA TAXEI DE ȘCOLARIZARE CONCURS DE ADMITERE - TIP 1 - 28.08.2023
REZULTATE DUPĂ PLATA TAXEI DE ȘCOLARIZARE CONCURS DE ADMITERE - TIP 2 - 28.08.2023
PLATA TAXEI DE ŞCOLARIZARE: 31 iulie – 21 august 2023

Candidații admiși la programele universitare de licență în limba română, sesiunea iulie 2023, vor achita taxa de școlarizare, integral, în perioada 31 iulie – 21 august 2023, pe platforma de admitere online (cu cardul) sau prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara: RO21TREZ62120F330500XXXX cod fiscal: 4269215, cu următoarele mențiuni: „taxa de școlarizare – nume, prenume, anul de studiu, programul de studii”.

 Cuantumul taxei de școlarizare este:

  • 10.000 RON – pentru programele de studii Medicină și Medicină Dentară (admitere tip I)
  • 5.500 RON – Farmacie, Asistență medicală generală, Asistență medicală generală (Lugoj), Asistență medicală generală (Deva), Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic (admitere tip II)

Neachitarea taxei de școlarizare în termenul prevăzut va duce la pierderea locului obținut prin concurs și la redistribuirea locurilor astfel vacantate.

IMPORTANT! Încărcarea de către candidat a dovezii plății taxei de școlarizare pe platforma informatică de admitere se va face până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare, 21.08.2023!

Dovada plății taxei de școlarizare (copia chitanței/ordinului de plată) va fi comunicată secretariatului facultății, prin e-mail/fax (pentru Facultatea de Medicină: decanat.mg@umft.ro, 0256-220484; pentru Facultatea de Medicină Dentară: stoma@umft.ro, 0256-220480; pentru Facultatea de Farmacie: decanat.farma@umft.ro, 0256-494604) până cel târziu la data expirării termenului de plată a taxei de școlarizare, 21.08.2023.

Rezultatele vor fi afișate la data de 28 august 2023, după încheierea termenului de achitare a taxelor de școlarizare.

ÎNMATRICULAREA: după începerea anului universitar 2023-2024 (02 octombrie 2023)

În vederea înmatriculării, candidații admiși, au următoarele obligații:

  • de a se înscrie în anul I, la secretariatul facultății, în termen de maximum 30 de zile de la începutul anului universitar, conform programării stabilite de conducerea fiecărei facultăți;
  • de a depune, la secretariat, în original, contractul de studii și celelalte documente încărcate în contul de candidat, la înscrierea la concurs, pentru certificarea conformității cu originalul.
CONFIRMAREA LOCULUI

📌 Locuri neocupate dupa ETAPA 1 de confirmare 📌*

* Conform Regulamentului de admitere, pe locurile bugetate neocupate după prima etapă de confirmare vor glisa candidații admiși și confirmați pe loc cu taxă.

→ Nu este necesară prezența candidaților la sediul universității!

→  Se efectuează ON-LINE, din contul de candidat, prin plata pe platformă/încărcarea taxei de confirmare (400 lei pentru fiecare opțiune; maximum 2 opțiuni) și generarea contractului de studii în platforma de admitere, cu bifarea/alegerea disciplinelor opționale/opționale cu titlul de obligatoriu/facultative.

!!! Contractul de studii și lista disciplinelor opționale se generează AUTOMAT de platforma de admitere. !!!

Tot în procesul de confirmare a locului, candidații vor putea opta pentru !!! CAZARE !!! pentru anul universitar 2023-2024.

→ Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!

→  Candidații declarați admiși pe locurile bugetate/cu taxă au obligația confirmării locului obținut prin concurs în prima etapă de confirmare, în perioada 25 iulie 2023, începând cu ora 9.00 – 26 iulie 2023, până la ora 14.00, sub sancțiunea pierderii locului obținut în caz de neîndeplinire a acestei obligații; 

→  Candidații cu media peste 5 (cinci), declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), care au glisat automat, prin aplicația informatică de admitere, în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate, au obligația confirmării locului obținut în a doua etapă de confirmare, în termen de două zile lucrătoare, în perioada  27 iulie 2023 – 17 august 2023, între orele 09.00 – 14.00, sub sancțiunea pierderii locului obținut în caz de neîndeplinire a acestei obligații.

→ Candidații sunt sfătuiți să își verifice zilnic contul de candidat și e-mail-ul!

REZULTATE PROVIZORII CONCURS DE ADMITERE - TIP 1 - 23.07.2023
REZULTATE PROVIZORII CONCURS DE ADMITERE - TIP 2 - 21.07.2023
Subiecte și răspunsuri + Barem corectură subiecte - concurs de admitere TIP 1 și TIP 2
DEPUNEREA ȘI SOLUȚIONAREA CONTESTAȚIILOR

Depunerea contestațiilor: 24 iulie 2023orele 08.00 – 14.00, la Registratura Universității, camera 1, sau pe e-mail la adresele de e-mail: decanat.mg@umft.ro pentru Facultatea de Medicină, stoma@umft.ro pentru Facultatea de Medicină Dentară, și decanat.farma@umft.ro pentru Facultatea de Farmacie, până luni, 24.07.2023, orele 14.00.

Soluționarea contestațiilor: Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența Comisiei centrale de admitere, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse, începând cu ora 14:00, luni, 24.07.2023.  

Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site. 

📌 Anunț contestații

CONCURS DE ADMITERE

⇒ 21 iulie 2023 – concurs de admitere tip 2 (probă scrisă), între orele 10.00 – 12.00, pentru programele de studii de licență cu durată de 3-4-5 ani (180 – 300 ECTS – Asistență medicală generală, Asistență medicală generală (Lugoj), Asistență medicală generală (Deva), Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Asistență de profilaxie stomatologică, Farmacie, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic);

⇒ 23 iulie 2023 – concurs de admitere tip 1 (probă scrisă), între orele 10.00 – 13.00, pentru programele de studii cu durată de 6 ani (360 ECTS): Medicină, Medicină Dentară.

REPARTIȚIA PE SĂLI

👉 CLĂDIRI UMFVBT – SUSȚINERE CONCURS DE ADMITERE & informații utile despre accesul în sala de examen 👈
📲📲📲 CLICK AICI 📲📲📲

!!!ATENȚIE!!! EXEMPLE plată taxă de înscriere

PRIMUL ecran din fișa de înscriere este cel mai important. În funcție de ceea ce veți alege aici, depinde înscrierea și validarea dosarului dumneavoastră.

  • Așadar, dacă optați pentru două (2) programe de studii (Ex. Medicină dentară și Nutriție și dietetică), la pasul 4, unde trebuie să încărcați documentele, va trebui să faceți dovada plății a 400 de lei (2 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru trei (3) programe de studii, va trebui sa achitați 600 de lei (3 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru patru (4) programe de studii, va trebui sa achitați 800 de lei (4 programe x 200 de lei/program de studii).
  • Dacă optați pentru un singur program de studii veți achita 200 de lei.

În cazul în care doriți, și vă încadrați pentru una din categoriile care pot opta pentru scutirea de plată a taxei de înscriere, trebuie să știți că această scutire se aplică doar pentru un program de studii.

Deci:

  • Dacă optați pentru două programe de studii și aveți și scutire de taxă, veți achita doar 200 de lei.
  • Dacă ați optat pentru trei programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 400 de lei.
  • Dacă ați optat pentru patru programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 600 de lei.
  • Dacă optați pentru un program de studii și aveți și scutire de taxă, veți încărca doar documentele pentru scutirea de taxă, fără a mai achita taxă.

EXTREM DE IMPORTANT! NU bifați mai multe programe dacă nu doriți să le achitați, deoarece în lipsa documentelor integral depuse, dosarul dumneavoastră nu va fi validat. Pentru modificarea opțiunilor, va trebui să vă ștergeți fișa de înscriere și să reluați procesul de înscriere. Vineri, 14.07.2023, ora 14:00, se va finaliza etapa de înscriere. Deci, după această dată, NU MAI PUTEȚI RELUA PROCESUL DE ÎNSCRIERE!

 


 

📌 TUTORIAL – Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei online de înscriere

📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 200 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea fișei de înscriere! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul, fie va achita diferența de taxă de înscriere, fie își va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia!

I. Perioada de înscriere este cuprinsă între 03.07.2023, orele 9.00, și 14.07.2023, orele 14.00.

Înscrierea candidatului este urmată de confirmarea înscrierii, respectiv de validarea dosarului, în perioada 03.07.2023 – 17.07.2023.

După completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare.

II. Pentru completarea on-line a fișei de înscriere și încărcarea documentelor (dosarului de înscriere) se urmează pașii:

II.1 Accesarea platfomei de admitere a universităţii, admission.umft.ro.

II.2 Crearea CONTULUI DE CANDIDAT, prin introducerea datelor solicitate (nume, prenume, e-mail, parolă). Se va primi un e-mail de confirmare a înregistrării contului, care va fi accesat din adresa de e-mail utilizată.

II.3 Înscrierea propriu-zisă implică conectarea în CONTUL DE CANDIDAT, apoi selectarea din meniul din stanga (unde este zona marcată cu inițialele numelui candidatului) a Ofertei educationale – Studii universitare de licență (sesiunea iulie 2023- tip I și tip II) – Alege, urmată de:

a) Selectarea categoriei de candidat a programelor de studii cu ordinea optiunilor/per tip de admitere și, daca este cazul, scutirea taxei de înscriere pentru o singura opțiune (taxa de înscriere este în cuantum de 200 de lei/opțiune (program de studii); categoriile de candidați scutiți de la plata taxei de înscriere sunt prevăzute de art. III.9.2 din Regulamentul de admitere).

Atenție: Se pot alege maximum 2 programe de studii de licență per tip de admitere.

b) Completarea tuturor câmpurilor obligatorii din fișa de înscriere;
c) În funcție de completarea și salvarea datelor în platformă, status-ul fisei de înscriere poate fi:

  • În curs de editare, cu menționarea pasului din fisa de înscriere;
  • Cerere trimisă – la finalizarea completării datelor, respectiv încărcării documentelor solicitate;
  • Cerere validată – după verificarea și validarea dosarului.

III. Încărcarea documentelor

  1. Toate documentele din dosarul de înscriere vor fi scanate (față-verso, unde este cazul) și salvate în format .pdf sau. jpeg. (salvarea se face, de preferat pe dispozitivul de pe care se completează fișa de înscriere on-line, pentru a putea fi încărcate în platforma de admitere, în momentul completării fișei de înscriere on-line). Daca documentul contine mai multe pagini, spre exemplu Foaia matricolă, paginile se scanează față/verso, intr-un singur document.
  2. Plata taxei de înscriere se poate face fie prin virament bancar, fie direct cu cardul pe platforma de admitere.

!!! În cazul în care plata se efectuează înaintea înscrierii online, prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara, RO29TREZ62120F330800XXXX, cod fiscal: 4269215, dovada plății taxei de înscriere trebuie încărcată în platforma de admitere.

IV. DE REȚINUT:

  • Comunicarea între Universitatea noastră (UMFVBT) și candidații înscriși la concursul de admitere se desfășoară în scris, în format electronic, pe adresa de e-mail și/sau contul de candidat.
  • Candidații sunt rugați să acceseze periodic CONTUL DE CANDIDAT (vezi Meniu – Secțiunea Profilul meu) pentru:
    – Informații privind: vizualizarea detaliilor profilului de candidat; vizualizarea fișei de înscriere/opis documente; vizualizarea statusului validării fișei de înscriere; vizualizarea plăților efectuate pe platforma de admitere, cu cardul; rezultatul obținut la concursul de admitere; confirmarea locului, în funcție de rezultatul obținut;
    – Transmiterea de mesaje către personalul universității implicat în organizarea și desfășurarea concursului de admitere, dacă este cazul;
    Încărcare de documente, respectiv încărcarea dovezii plății taxei de școlarizare, unde este cazul.
  • Neîncărcarea documentelor solicitate în secțiunea formularului de înscriere on-line duce la imposibilitatea validării dosarului de înscriere.
  • Netransmiterea/nedepunerea pe platformă a documentelor solicitate şi nedepunerea documentelor originale în format fizic la termenele solicitate duce la pierderea locului dobândit prin concurs.
  • În situația în care se dorește modificarea opțiunilor, candidații sunt rugați să țină cont de următoarele:
    – În cazul în care se dorește modificarea opțiunilor, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere; dacă modificarea opțiunii intervine după validarea fișei de înscriere, candidatul va transmite o solicitare, pe e-mail, către secretariatul facultății în vederea devalidării fișei de înscriere. După aprobarea solicitării de către comisia de admitere, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere.
    – După încheierea perioadei de înscriere, opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.

          Candidații pot solicita suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, fie pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, fie personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, începând cu data de 03.07.2023, ora 10.00.

Informații cu privire la vânzarea testelor se regăsesc AICI!

Simulare pentru examenul de admitere 2023,  pentru detalii click AICI.