Încarc Evenimente
  • Acest eveniment a trecut.

Lansare de carte – Noaptea îngerilor | Autor: Liliana Ardelean

Lansare de carte – Noaptea îngerilor

Autor: Liliana Ardelean

 

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea romanului intitulat „Noaptea îngerilor”, semnat de scriitoarea Liliana Ardelean. Evenimentul va avea loc în data de 16 noiembrie 2023, ora 17.00, în Amfiteatrul „Pius Brînzeu” (Sala Senatului), et. 1, la sediul Medicină 1 din Piaţa Eftimie Murgu nr. 2.

Amfitrion al evenimentului va fi Prof. Univ. Emerit Dr. Dan V. Poenaru, director general al Editurii „Victor Babeș”, iar despre carte vor vorbi criticii literari Cornel Ungureanu, Claudiu T. Arieșan și Marian Odangiu.

Considerăm această apariție editorială ca o contribuție a universității noastre la promovarea culturii în Banat.

Scriitoarea Liliana Ardelean s-a născut în Remetea Mare, lângă Timișoara, și a copilărit la Satchinez, satul de baștină al părinților și strămoșilor ei. A absolvit Liceul Teoretic nr. 5 din Timișoara și Facultatea de Filologie a Universității timișorene.

Membră a Uniunii Scriitorilor din România, autoarea a semnat peste 20 de titluri, făcându-și debutul editorial în literatură în anul 2003, cu volumul „Cartea celor două vârste”, poeme lirice în proză, prefațat și prezentat de către regretatul Gheorghe Tohăneanu, care i-a fost și profesor în timpul anilor de studii universitare și căruia îi poartă o deosebită recunoștință.

După acest debut, de-a lungul anilor, a mai publicat volumele:

„Visul ultimei ursitoare”, roman, 2004, „Vieţile sufletului”, roman, 2006, „Stele în infern”, roman, 2007, „Jurnalul Călugăriţei”, roman, 2010, „Secvenţe … de culise. – poveştile unei secretare –”, roman, 2011, „Teutonul”, roman, 2013, „Legenda prinţesei Lur”, roman, 2015, „Diva”, roman, 2015, „Templul Iubirii”, nuvele, 2016, „Paşii ologului – povestea unui învingător –”, roman, 2017, „Regina Deportată”, roman, 2018, „Caruselul destinului”, roman, 2020, „Un mormon pe Corso”, roman, 2022.

A publicat și în volume comune, precum „Iubire și blestem”, nuvelă, în volumul „Despre iubire”, 2016, „Un principe valah între trei imperii”, nuvelă, în volumul „Dosarul Brâncoveanu”, – între real și imaginar –, 2017, „Însemnați de soartă”, mini roman, în volumul „Final la Cartea rataților”, un experiment literar în memoria Ioonei Rauschan, 2017, „Femeia cu părul gri sau cântec de lebădă”, nuvelă, în volumul „Utopia”, 2018, „Patru generații”, nuvelă, în volumul „Insula fiecăruia”, 2019.

Liliana Ardelean este colaborator al mai multor reviste literare, precum și publicist comentator al săptămânalului Banatul azi.

 

Prezența dumneavoastră ne onorează!

 

Detalii

Dată:
16/11/2023
Oră:
17:00 - 19:00
Eveniment Category:

Organizator

UMFVBT
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Sala Senatului a UMFVBT
Timisoara,+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare