Un eveniment memorabil pentru medicina Timișoreană care demonstrează pe deplin valoarea dar și respectul acordat profesioniștilor din medicina de familie din România și Europa. Au demonstrat ca împreună pot face lucruri extraordinare pentru medicii de familie și pentru pacienți în sensul creșterii calității îngrijirii medicale primare!
Eveniment la care au participat peste 90 de Speakers, unii din cei mai buni profesioniști din țară și de peste hotare, care ne-au prezentat diverse actualități legate de tehnologie și metode inovatoare de diagnostic și tratament, care au participat pe parcursul a două zile în trei săli în paralel la un număr de aproape 500 de participanți și cu prezența a peste 27 de sponsori care au susținut acest eveniment. Deschiderea evenimentului a fost unica prin participarea a celor doi Președinți Wonca: Prof Shlomo Vinker din Israel, Președinte Wonca Europa în exercițiu și Prof Thomas Frese, Elected President of Wonca Europa, alături de Presedintele Asociatiei Balcanice Sud Est Europene de Medicina Genearala, Prof Ljubin Sukriev, și oficialitățile locale Primarul Dominic Fritz, Prefectul de Timiș , Mihai Ritivoi, Președintele Colegiului Medicilor Timiș, Prof Lazar Fulger împreună cu Prof Daniel Coriu Președintele CMR care au susținut o sesiune a CMR, și Prof. univ. dr. Lighezan Daniel în calitate de Prorector al UMF „Victor Babeș” din Timișoara, fiind moderați de doamna Ramona Borosovici de la Televiziunea Română Timișoara.
Un eveniment remarcabil prin participarea studenților străini de la Medicina secția Engleză, sub îndrumarea As. Univ. Dr. Nilima Rajpal Kundnani, care au participat în calitate de voluntari, împreună cu cei de la echipa de organizare, îndrumați de dr. Mihai Iacob Sorin, în calitate de Președinte al Societății Timiș de Medicina de Familie (STMF), și au contribuit cu pasiune și dedicație la desfășurarea cu succes a evenimentului. Precizăm și participarea cu succes a celor 12 leaderi ai organizațiilor profesionale din Balcani.