Atelier de scriere creativă

 

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță continuarea Atelierului de scriere creativă, parte a programului acțiuni culturale@UMFT.

Atelierul de scriere creativă are loc cu o frecvență bilunară joia, de la ora 17.00, în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), etaj I și este organizat de ș. l. dr. Elena-Ligia Jebelean.

Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare, conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro

Atelier de scriere creativă
23 mai 2024

Joi, 23 mai 2024, ne-am întâlnit cu Ciprian Chirileanu, coordonatorul expoziției colective „Estetica rătăcirii”, ce poate fi vizitată la Galeria Helios până în 31 mai. Am discutat, am ascultat povești, am privit –  13 stiluri diferite, 13 călătorii interioare,13 expozanți tineri și talentați cărora Ciprian Chirileanu le-a fost mentor și profesor pentru o vreme, la începuturile devenirii lor artistice. Am făcut fotografii și înregistrări, am luat în bagajul nostru interior atât cât putem duce și am traversat piața spre Cinema Timiș, unde am savurat cel din urmă serial documentar gândit de regizorul David Bickerstaff, în seria „Mari pictori pe ecran”, dedicat colecționarilor danezi (Marea Britanie, 2021). Acasă vom scrie și, în două-trei zile, textele noastre, postate pe rețele sociale, vor deveni semnale ce vor chema spre vizitarea expoziței 

Descoperiți acolo lucrările artiștilor Benjamin Bledea, Ștefan Bogdan, Radu Cârstean, Ciprian Chirileanu, Anda Colhon, Giulia Delcea, Iulia Dobrițoiu, Claudia Drăgănescu, Roxana Fogaș, Kasumi Asahina, Cristina Nagy, Alina Radu, Dana Simionescu.
Călătorie plăcută!
16 aprilie 2024

În 16 aprilie 2024 am fost alături de Victor Gingiu, la Galeria Helios, la vernisajul expoziției personale „imagine feelings”. Am discutat cu artistul și cu invitații săi și am ales dintre trăirile reprezentate de el pe cele gata să cucerească sensibilitatea altora și prin textele noastre.

11 aprilie 2024
În 11 aprilie 2024, la Poșta Mare, începând cu ora 17.00, am discutat despre filme documentare, despre cărți inspirate din opere de artă celebre și am scris, pornind de la poemele poetei Diana Katharina, texte pe care să i le citim, cu urarea de bun venit, la viitoarea ei întâlnire cu studenții mediciniști.
Am început cu analiza documentarului „Vermeer: cea mai mare expoziție” (regia: David Bickerstaff, Marea Britanie, 2023), proiectat la Cinema Timiș și văzut de noi în 28 martie. Am răsfoit albumul Vermeer, adus de Anastasia, am discutat despre romanul „Fata cu cercel de perlă” și despre alte romane scrise de Tracy Chevalier. Am ales câteva picturi de la care vom scrie. 
Apoi am citit din volumul Dianei Katharina, „Vitrinier cu contract nedeterminat” și am construit exercițiile de scriere a poemelor pentru vizita ei.
La 18.40 am pornit să descoperim „Sărutul” lui Klimt, printr-un nou documentar (din aceeași serie „Mari pictori pe ecran”) la Cinema Timiș.
5 aprilie 2024
Lectură performativă la Muzeul Național de Artă Timișoara, la expoziția Suzanei Fântânariu „Catharsis la o margine de lume”.
Textele compuse și citite de noi au avut ca punct de plecare lucrările artistei, care ne-a fost alături.