Proiect în premieră la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara. 500 de studenți și-au așternut gândurile pe hârtie, în perioada pandemiei, iar totul s-a materializat sub forma a două volume: „Soul” și „Perspectives, Confessions of Young Doctors. A Therapeutic Journal”, coordonate de șef lucrări dr. Simona Olaru-Poșiar.
Ambițiosul proiect s-a desfășurat pe parcursul a 4 ani (octombrie 2020 – aprilie 2024). Lucrarea a fost concepută ca un jurnal terapeutic trilingv (română, engleză și germană).
Evenimentul a fost găzduit de Galeria Indecis, iar proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.