ANUNŢ
ÎN ATEN≈¢IA STUDEN≈¢ILOR LA MEDICINĂ GENERALĂ

 Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înființare, organizează în perioada 13 – 18 iulie 2015, ≈ûcoala de vară cu titlul: “SISTEMUL URINAR: TREI SECOLE DUPĂ MALPIGHI”.

Programul include prelegeri susținute de specialiști în domeniu, urmate de workshop-uri, prezentări de cazuri și discuții organizate pe grupuri mici. Noutatea constă în integrarea noțiunilor preclinice și clinice (tip problem-based), prezentarea celor mai moderne tehnici de explorare paraclinică, cu accent pe utilitatea fiecarei metode în diagnostic, cu argumente pro și contra diverselor abordări.

Cursurile și lucrările se vor desfașura atât în laboratoarele universității, cât și în secțiile de profil din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara.

Grup țintă: 30 de studenți absolvenți ai anilor II-V, selecționați pe baza unei evaluări prealabile.

Oportunități pentru studenți:

  • Comunicare interactivă cu experți în domeniu;
  • Familiarizarea cu noile metode integrative de predare;
  • Informații actualizate despre funcția și afecțiunile rinichiului, prezentate într-o manieră modernă și interdisciplinară;
  • Dezvoltarea unor deprinderi practice;
  • Dezvoltarea abilităților de lucru în echipă.

Pentru workshop-uri: se vor propune teme interactive de discuții la care vor participa grupuri mici de studenți care se vor pregăti în prealabil, sub coordonarea respunsabilului de workshop.

Evaluarea finală:

  • Test final pentru evaluare
  • Test de evaluare a calității cursului – pentru studenți și pentru cadre didactice.

Modalitate de înscriere: e-mail la adresa cbunu@umft.ro în care se va preciza media din anul precedent, se va atașa scrisoare de intenție (explicați de ce considerați utilă participarea la un astfel de curs) și curriculum vitae.

Data limită de înscriere: 30 iunie 2015.