COMUNICAT DE PRESĂ

Marți, 5 iunie 2018

Se lansează un proiect de 10 milioane de euro pentru combaterea obezității copilului în Europa, proiect in care Universitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș din Timișoara este partener.

În unele țări europene, mai mult de unul din trei adulți vor fi obezi până în 2025, dacă actualul val de obezitate în copilărie nu este oprit.

Un consorțiu format din 31 de organizații de cercetare, grupuri de sprijin și organizații guvernamentale din 16 țări va lansa astăzi (5 iunie) cel mai amplu proiect european de cercetare pentru combaterea obezității în rândul copiilor, în valoare de 9,95 milioane de euro.

Mai mult de unul din zece copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani este obez în întreaga Europa de Sud, în unele părți din Europa Centrală și de Est și în Regatul Unit, și mai mult de unul din trei copii este supraponderal în țări precum Grecia, Malta și Italia. Consorțiul va încerca să identifice și să testeze cele mai bune abordări pentru prevenirea și tratamentul obezității, în special în cazul copiilor mai mici (până la 12 ani), în următorii patru ani (iunie 2018-mai 2022).

 

Proiectul STOP (Știință și Tehnologie în Politicile privind Obezitatea copilului) va examina potențialele oportunități de intervenție pentru a contribui la reducerea problemelor obezității infantile în Europa. Această intervenție include îmbunătățirea înțelegerii noastre cu privire la modul în care mediul de viață formează comportamentul copiilor și alegerile părinților, începând chiar înainte de naștere.

Proiectul va investiga în 17 cohorte de copii, din întreaga Europă, semnele timpuri ale schimbărilor biologice datorate acelor comportamente, care în cele din urmă duc la obezitate. Un studiu experimental va fi efectuat în Suedia, Spania și România pentru a testa dacă tehnologiile digitale pot ajuta copiii obezi foarte tineri și familiile acestora să realizeze îmbunătățiri durabile ale greutății corporale, în special copiii din mediile socio-economice dezavantajate. Proiectul militează, de asemenea, pentru ca industria alimentară și alți reprezentanți comerciali să devină responsabili pentru ceea ce consumă copiii, pentru a-i stimula să gasească soluții inovatoare care să facă consumul alimentar al copiilor cât mai sănătos. In acest sens se propune o competiție care va acorda fonduri pentru a aduce cele mai promițătoare produse pe piață. Printre alte politici, proiectul va evalua posibilitatea guvernelor europene de a utiliza pârghii cum ar fi taxele, etichetele nutriționale și restricțiile de comercializare a alimentelor și băuturilor nesănătoase în scopul combaterii obezității infantile.

Proiectul STOP va fi coordonat de o echipă de la Imperial College Business School, iar organizațiile partenere ale proiectului vor include alte departamente de cercetare universitară, organisme guvernamentale, organizații internaționale (OMS, IARC și OECD), organizații ale societății civile interesate de sănătate și copii precum Consorții Europene (EIT Health and EIT Food), care promovează inovarea în sectorul alimentar și, respectiv, al sănătății. Organizațiile partenere se află în 12 state membre ale UE, împreună cu Elveția, Statele Unite și Noua Zeelandă.

Partenerul roman din acest proiect este Universitate de Medicină și Farrmacie Victor Baabes din Timișoara iar echipa este coordonata de prof. dr. Maria Puiu, Centrul de Medicina Genomica al Universității, echipa având preocupări și vizibilitate internațională in domeniul nutrigenomicii și al obezității.

„Aceasta este o investiție semnificativă a Uniunii Europeane pentru a găsi cele mai reușite și mai eficiente abordări pentru a reduce incidența obezității în copilărie ajutând în același timp copiii care suferă de această maladie ăa obțină mai bun sprijin,” a spus liderul proiectului, profesorul Franco Sassi, Centrul pentru Economia Sănătății și Inovarea Politică din Imperial College Business School.

„În Regatul Unit, unul din zece copii este obez, una dintre cele mai mari rate de obezitate din Europa. Dacă nu se iau măsuri eficiente, acest val de obezitate în copilărie va determina, ca în Marea Britanie, până în 2025, mai mult de unul din trei adulți în vârstă de 20 de ani și peste, să preznite obezitate. Proiectele precum STOP pot preveni acest lucru prin identificarea și promovarea unor soluții eficiente pentru a face copiii mai rezistenți la influențele unui mediu obezogen”.

„Cu rate de obezitate la copii dublate în ultimii 20 de ani, nimic nu este în afara discuției. Vom analiza o gamă largă de factori care contribuie la obezitate, de la factorii genetici, biologici și comportamentali, la influențele sociale și culturale, până la factorii economici și comerciali care afectează obezitatea copiilor din fiecare parte a regiunii”.

Pentru întrebări din partea media, vă rugăm să contactați:

  • Prof. Univ. Dr. Maria Puiu, Investigator principal al Proiectului Local

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara
e-mail: maria_puiu@umft.ro

  • Dr. Adela Chiriță Emandi

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara
e-mail: adela.chirita@umft.ro

Editorii de imagini: Imagini gratuite, nestigmatizante, ale persoanelor cu obezitate pot fi găsite aici http://www.imagebank.worldobesity.org