📌 Regulamentul de organizare şi funcţionare al Senatului UMFVBT în mandatul 2024 – 2029


 

PREȘEDINTELE SENATULUI ARE URMĂTOARELE ATRIBUȚII:

  • convoacă şi conduce şedinţele Senatului;
  • stabileşte ordinea de zi a şedinţelor;
  • reprezintă Senatul în raporturile cu Rectorul şi cu Consiliul de Administraţie;
  • participă la şedinţele Consiliului de Administraţie în calitate de invitat, la invitaţia Rectorului, în funcţie de tematicile şedinţei;
  • reprezintă Senatul universitar în raporturile sale cu alte entităţi academice şi ale societăţii civile;
  • coordonează activitatea Secretariatului Senatului privind pregătirea şedinţelor Senatului, întocmirea proceselor-verbale de şedinţă, arhivarea documentelor şi comunicarea hotărârilor Senatului către comunitatea universitară;
  • coordonează activitatea Comisiilor Senatului;

Senatul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara reprezintă comunitatea universitară şi este cel mai înalt for de decizie şi deliberare la nivelul universităţii.

ATRIBUȚIILE SENATULUI UNIVERSITAR ÎN CONDUCEREA UNIVERSITĂȚII:

  • aprobă misiunea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara;
  • garantează libertatea academică și autonomia universitară;
  • elaborează și adoptă, în urma dezbaterii cu comunitatea universitară, Carta universitară;
  • aprobă planul strategic multianual de dezvoltare instituțională și planurile operaționale, la propunerea rectorului;
  • aprobă, la propunerea rectorului și cu respectarea legislației în vigoare, structura, organizarea și funcționarea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, în conformitate cu prevederile Cartei universitare;
  • aprobă proiectul de buget la propunerea rectorului;
  • aprobă execuția bugetară;
  • aprobă Codul de etică și deontologie profesională;
  • aprobă procedurile privind asigurarea internă a calității;
  • adoptă Codul universitar al drepturilor și obligațiilor studentului, cu respectarea prevederilor Codului drepturilor și obligațiilor studentului, aprobat prin ordin al ministrului Educației;
  • aprobă metodologiile și regulamentele privind organizarea și funcționarea Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, la propunerea rectorului;
  • încheie contractul de management cu rectorul;
  • controlează activitatea rectorului și a Consiliului de Administrație prin comisii specializate;
  • validează concursurile publice pentru funcțiile din Consiliul de Administrație;
  • aprobă metodologia de concurs și rezultatele concursurilor pentru angajarea personalului didactic și de cercetare și evaluează periodic resursa umană;
  • aprobă, la propunerea rectorului, sancționarea personalului cu performanțe profesionale slabe, în baza unei metodologii proprii și a legislației în vigoare;
  • îndeplinește alte atribuții, conform Cartei universitare.