Prof. univ. dr. Cristian OANCEA
Programul de audienţe: Având în vedere situația epidemiologică actuală, problemele, sugestiile se vor trimite pe e-mail la adresa: scr-stin@umft.ro
Programările se fac la telefon 0256-295157
📋 Declarații de avere și de interese – 2023
Descriere
Una din căile prin care Universitatea de Medicina si Farmacie „Victor Babeș”din Timișoara, ca for de învățământ, știință și cultură, își propune realizarea misiunii sale, asumată prin Carta universității, este promovarea cercetării ştiinţifice medicale şi farmaceutice. De asemenea, racordarea la spațiul științific european este un deziderat pe care UMFVBT, prin intermediul Prorectoratului pentru Cercetarea Științifică, intenționează să-l obțină cât mai curând.
În toate catedrele și departamentele universității noastre se desfășoară activități de cercetare, iar susținerea financiară este asigurată, în cea mai mare masură, prin granturi sau contracte de cercetare. Dorim o cercetare aplicată și spre societate, ceea ce s-ar traduce prin dezvoltarea de brevete cu aplicabilitate materială/financiară pentru universitate.
Prorectorul responsabil cu cercetarea științifică coordonează, îndrumă, controlează și răspunde de întreaga activitate de cercetare științifică, coordonează evaluarea performanțelor științifice ale personalului didactic și de cercetare și are în subordine directă Departamentul de Cercetare si Management al Granturilor, precum și Departamentul de suport al diseminării rezultatelor cercetării științifice.
Obiectivele principale ale Prorectoratului pentru Cercetarea Științifică sunt reprezentate de realizarea unor programe de cercetare cu implicaţii directe asupra consolidării societăţii cunoaşterii prin modernizarea şi eficientizarea bazei materiale a cercetării ştiinţifice din mediul universitar. Sensibilizarea cercetatorilor în a-și orienta preocupările cu precădere spre teme în care sunt șanse să se gaseasca finanțatori vor contribui la stimularea diversificării formelor de participare la activităţi de cercetare ştiinţifică, atât cu organismele de finanţare naţionale, cât şi cu organismele internaţionale, precum și la dezvoltarea infrastructurii de cercetare prin fonduri atrase pe bază de proiecte finanțate de diverse organisme. Substanţializarea activităţii Centrelor de cercetare avansată, a Centrelor metodologice și de cercetare și crearea de centre de excelență cu suportul cadrelor didactice și al Școlii doctorale, va atrage inclusiv dezvoltarea deprinderilor de cercetare în rândul studenţilor. Cooptarea studenților în rezolvarea diverselor teme, implicarea acestora în activitatea de cercetare, în organizarea de simpozioane şi conferinţe internaţionale, sub egida unor foruri profesionale de specialitate sau în colaborare cu alte universităţi din străinătate va contribui la dezvoltarea lor profesională.
Prorectorul responsabil cu cercetarea științifică are următoarele atribuții principale:
a) Are în subordine directă și coordonează activitatea Compartimentului de cercetare și management al granturilor și Departamentului de cercetare 1 – Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie „Pius Brânzeu”;
b) Coordonează activitatea Comitetului științific al Prorectoratului pentru cercetarea științifică;
c) Coordonează, îndrumă, controlează și răspunde de întreaga activitate de cercetare științifică;
d) Coordonează contractele de cercetare științifică din țară și transfrontaliere, precum și cele din fonduri europene nerambursabile;
e) Sprijină logistic organizarea sesiunilor științifice studențești;
f) Prezintă anual, în Consiliul de Administrație, un raport privind situația cercetării științifice a universității;
g) Propune premierea rezultatelor cercetării științifice;
h) Avizează finanțarea articolelor și depunerea granturilor;
i) Coordonează evaluarea performanțelor științifice ale personalului didactic și de cercetare;
j) Propune strategia de dezvoltare a universității urmărind:
i. activitatea de cercetare pe bază de contracte sau microproducție;
ii. activitatea de cercetare pe bază de granturi;
iii. activitatea de cercetare științifică internațională;
iv. activitatea de publicații în reviste internaționale;
v. activitatea de obținere de brevete de invenții și inovații;
vi. activitatea de coordonare a centrelor de cercetare/excelență;
k) Răspunde de elaborarea și modificarea regulamentelor ce guvernează activitatea de cercetare științifică a universității;
l) Răspunde de cunoașterea și aplicarea corectă a legislației și reglementărilor privind domeniul pe care îl coordonează;
m) Gestionează deplasările în străinătate a cadrelor didactice și a studenților și urmărește rapoartele de activitate ale acestora la întoarcerea din deplasare, dacă este cazul;
n) Răspunde de raportarea activității științifice la CNATDCU, CNFIS, ME, etc.;
o) Stabilește procedurile de lucru la nivelul activității de care răspunde;
p) Coordonează serviciile și departamentele din subordine, în conformitate cu organigrama universității, aprobată de Senatul universitar;
q) Identifică acțiunile și activitățile necesare pentru realizarea obiectivelor specifice;
r) Identifică, evaluează și prioritizează riscurile care pot afecta atingerea obiectivelor specifice și stabilește acțiunile care să mențină riscurile în limite acceptabile;
s) Monitorizează realizarea obiectivelor specifice, analizează activitățile ce se desfășoară în cadrul structurii conduse, măsoară și înregistrează rezultatele, compară rezultatele cu obiectivele de îndeplinit, identifică abaterile;
t) Evaluează realizarea obiectivelor specifice;
u) Alte atribuții delegate de către Rector.