26 – Atelier de scriere creativă

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă.

Stăm de vorbă la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara cu artista plastică Renée Renard și stăm pe gânduri despre viață, drumuri și artă, privind lucrările ei din expoziția „Lumi la intersecții. Destine din arhivă” – 20 de lucrări noi după 20 de fotografii selectate cu inima dintr-o arhivă impresionantă de istorie orală, coordonată de Smaranda Vultur. Expoziția face parte din proiectul „Lumi la intersecții. Povești de viață din Banat”. Descoperim și platforma digitală pusă recent la dispoziția publicului larg, ne bucurăm de cele 50 de interviuri și de fotografiile care le însoțesc: https://lumilaintersectii.ro/.

Această întâlnire a Atelierului de scriere creativă are loc vineri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, în aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” (b-dul Vasile Pârvan, nr. 4/A), și este organizată ș. l. dr. Elena-Ligia Jebelean.

Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular (click aici).

Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare: conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro

Evenimentul este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice – cu sprijinul financiar al Ministerului Educației.

Atelier de scriere creativă
Galerie foto

Am fi putut discuta cu Renée oriunde în lume, căci pretutindeni sunt oameni care clădesc și îndură, pretutindeni sunt lumi care se prăbușesc, pretutindeni se nasc noi povești de viață. Am ales Biblioteca Centrala Universitară „Eugen Todoran”, am ales expoziția acestei artiste din cadrul proiectului „Lumi la intersecții. Povestiri de viață din Banat”, proiect al Asociației Narative, coordonat de Cinty Ionescu. Am descoperit pe website-ul cu acest nume cele 50 de interviuri despre povestea vieții, însoțite de fotografii, ne-am bucurat de lucrările prin care Renée Renard a adus în fața noastră, pornind de la imagine și cuvânt, o lume neștiută. Memoria celor ce curând nu vor mai fi mărturisește despre om, ca măsură a tuturor lucrurilor, a tuturor timpurilor. Toată admirația doamnei Smaranda Vultur și colaboratorilor acesteia.