Centrul de cercetare lingvistică aplicată și studii culturale comparate (C-CLASC)
Catedra universitară Limbi moderne și limba română, Departamentul XVI
ÎNVĂȚAREA EFICIENTĂ.
STRATEGII PENTRU DEZVOLTAREA COMPETENȚELOR CLINICE DE TOP
Învățarea prin repetiție (sau memorarea repetată) este una dintre cele mai frecvent utilizate metode. Tu cum înveți? Ți-ar plăcea să exersezi câteva tehnici de învățare care să te ajute să faci față mai bine la examene? Medicina este un domeniu complex și solicitant care necesită nu doar acumularea unui volum mare de informații, dar și aplicarea lor în mod eficient și precis. Pentru studenții mediciniști, dar și pentru specialiștii în domeniu, este foarte important să cunoască și să poată aplica tehnici de învățare eficientă pentru a face față cerințelor academice, pentru a reține informațiile pe termen lung și pentru a dezvolta abilitățile necesare unei practici medicale de succes.
Cui ne adresăm?
Tuturor studenților și cadrelor didactice care doresc să-ți dezvolte competențele clinice prin metode de învățare eficientă care stimulează gândirea critică, aplicarea practică și capacitatea de a procesa rapid informațiile.
Trainer
Georgiana (Gerea) Filimon, autoarea cărții Tehnici de învățare apărută la editura Curtea Veche Publishing, fondatoarea proiectului Învață eficient, trainer acreditat, cu o experiență de peste 12 ani în lucrul cu tehnicile de învățare accelerată: citire rapidă, fotocitire, memorare creativă, învățare eficientă.
Atelier 1: Citire rapidă
Vineri, 15 noiembrie, 9.00-10.45
Sala LMP, Poșta Mare, (strada Cicio Pop, nr. 2), etaj I
Necesitatea şi rezultatele scontate
Cea mai mare parte a problemelor de citire au legătură cu obiceiurile vechi care au fost dezvoltate în primii ani de școală. Cei mai mulți oameni și-au setat o viteză de citire între 150 și 250 de cuvinte pe minut și cred că este normal să citească cu această viteză, însă nu este și natural. Avem abilitatea de a citi de cel puțin două ori mai repede și de a reține mai multă informație pe măsură ce conștientizăm ce se întâmplă de fapt în creierul nostru atunci când citim. Învățarea se face în bună parte pornind de la materiale scrise, de aici importanța de a citi rapid și eficient.
Obiective
- Mărirea vitezei de citire și a gradului de asimilare a informațiilor dintr-un text;
- Conștientizarea modului în care funcționează ochii și creierul în timpul cititului;
- Dezvoltarea unor strategii de gestionare a unor cantități mari de informații;
- Reglarea atitudinii față de procesul de învățare;
- Conștientizarea pașilor pe care îi avem de făcut pentru a ajunge la o învățare eficientă.
Termen limită pentru înscriere: 31 octombrie 2024
Formular de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/1YKJTFbj9jMj5zfxJQnEw_O1rxGFWIPH3VC4ENbjPjnI/edit
!!! Din motive organizatorice, numărul maxim de participanți la acest atelier este de 30 de persoane. Vă rugăm să vă înscrieți din timp pentru a vă rezerva locul.
Organizator (Centru/Catedră/Departament/Instituție)
Centrul de cercetare lingvistică aplicată și studii culturale comparate (C-CLASC)/Catedra universitară Limbi moderne și limba română/Departamentul XVI/Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara
Persoană de contact și coordonator
Conf. univ. dr. Diana Boc-Sînmărghițan (boc.sinmarghitan.diana@umft.ro)