C-CLASC, Centrul de Cercetare Lingvistică Aplicată și Studii Culturale Comparate, continuă seria dedicată comunicării narative dintre medic și pacient.
Ediția 2023 ne aduce împreună, alături de colaboratori de la Universitatea de Medicină din Pamukkale, de la Universitatea de Vest și din cadrul Centrului de Comunicare Medicală din universitatea noastră.
Invitatul special al școlii de medicină narativă C-CLASC, atelierele de toamnă 2023, este Dna Prof Dr Göksel Altınışık Ergur, medic, scriitor și cadru didactic la Universitatea de Medicină din Pamukkale, Turcia.
Vă invităm la un dialog transcultural despre conceptele de boală și durere, despre modurile în care am putea vorbi, scrie și citi durerea.
Lucrările se vor desfășura hibrid, online și on-site, în perioada 3-17 noiembrie, în sesiuni săptămânale.