Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, domnului Prof. Univ. Dr. Fabio Di Lisa

Sala Senatului a UMFVBT Timisoara

Avem deosebita onoare de a vă invita la Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa, domnului Prof. Univ. Dr. Fabio Di Lisa, profesor universitar si prestigios cercetător reputat la nivel internațional, de la Facultatea de Medicină a Universității dIn Padova, Italia.
Ceremonia va avea loc în data de 12 octombrie 2023, joi, la ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara.

Campania „Învață să salvezi o viață!” | Ediția a III-a

Piața Operei Timișoara

Duminică, 22 octombrie 2023, între orele 14 – 17, în Piața Operei din Timișoara, vă invităm la cea de a treia ediție a Campaniei „Învață să salvezi o viață!” – acțiune de responsabilizare a tuturor participanților la trafic, devenită deja o tradiție a orașului de pe Bega.

Al VII-lea Congres Național de Neuroendocrinologie – „Managementul tulburărilor neuroendocrine din perspectivă ontogenetică”

Biblioteca Centrala a Universitatii Politehnica Timisoara B-dul Vasile Parvan, nr. 2, Timisoara, Romania

În perioada 26-28 octombrie 2023, Societatea Română de Psihoneuroendocrinologie, în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș" din Timișoara, organizează cel de Al VII-lea Congres Național de Neuroendocrinologie, cu participare internațională. Tematica congresului este: Managementul tulburărilor neuroendocrine din perspectivă ontogenetică. 
Evenimentul științific va cuprinde 3 zile de conferințe plenare, sesiuni de comunicări orale și prezentări de postere, fiind creditat cu 12 CREDITE CMR, conform Ordinului CMR 8063/04.10.2023.

Zilele UMFT

UMFVBT

Zilele UMFT vor avea loc în perioada 2-4 noiembrie 2023.

ÎNTÂLNIREA TINERILOR PEDIATRI – ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICĂ | OBEZITATEA şi SINDROMUL METABOLIC – Patologii fără vârstă

Hotel Perla 4 Timișoara, România

Avem onoarea şi plăcerea de a vă invita la prima ediţie a  “ÎNTÂLNIRII TINERILOR PEDIATRI – ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICĂ” cu participare internaţională,  cu tematica “OBEZITATEA şi SINDROMUL METABOLIC – Patologii fără vârstă”, care se va desfăşura în data de 3 noiembrie 2023, între orele 13:30 - 18:00, în Sala de Conferinte a Hotelului Perla 4, adresa: str. Protopop George Dragomir nr. 9, Timisoara.  

WFUMB 2023

Muscat , Oman

În perioada 4-7 Noiembrie 2023 Muscat, Oman este gazda Congresului Mondial de Ultrasonografie – WFUMB 2023, cea mai importanta manifestare Mondială a ecografiei.

A 5-a Conferință „Controverse în tulburările de creștere și dezvoltare la copil”

Hotel Continental, Timisoara Timisoara, Romania

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Disciplina I Pediatrie, Spitalului  Clinic de Urgență pentru copii "Louis Țurcanu" Timișoara, Societatea Română de Pediatrie si Asociația pentru susținerea Clinicii I Pediatrie Timisoara organizează în perioada 8-11 noiembrie 2023 cea de-a 5-a Conferință „Controverse în tulburările de creștere și dezvoltare la copil”.

Te-ai hotărât ce alegi la Rezidențiat?

Online

Participarea este liberă și nu necesită înregistrare prealabilă!
Ne revedem on-line în cadrul webinariilor!
15, 20, 21, 23 Noiembrie 2023, ora 18:00

Conferința NefroCarDia 2023 | Ediţie a 8-a

Hotel Lido

Cu deosebită plăcere, vă invităm la Timişoara, între 16 şi 18 noiembrie 2023, unde va avea loc a 8-a ediţie a Conferinţei Interdisciplinare NefroCarDia, desfăşurată la iniţiativa Asociaţiei de Medicină Interdisciplinară, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timişoara și Societatea Română de Nefrologie.