Zilele UMFT

UMFVBT

Zilele UMFT vor avea loc în perioada 2-4 noiembrie 2023.

ÎNTÂLNIREA TINERILOR PEDIATRI – ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICĂ | OBEZITATEA şi SINDROMUL METABOLIC – Patologii fără vârstă

Hotel Perla 4 Timișoara, România

Avem onoarea şi plăcerea de a vă invita la prima ediţie a  “ÎNTÂLNIRII TINERILOR PEDIATRI – ENDOCRINOLOGIE PEDIATRICĂ” cu participare internaţională,  cu tematica “OBEZITATEA şi SINDROMUL METABOLIC – Patologii fără vârstă”, care se va desfăşura în data de 3 noiembrie 2023, între orele 13:30 - 18:00, în Sala de Conferinte a Hotelului Perla 4, adresa: str. Protopop George Dragomir nr. 9, Timisoara.  

WFUMB 2023

Muscat , Oman

În perioada 4-7 Noiembrie 2023 Muscat, Oman este gazda Congresului Mondial de Ultrasonografie – WFUMB 2023, cea mai importanta manifestare Mondială a ecografiei.

A 5-a Conferință „Controverse în tulburările de creștere și dezvoltare la copil”

Hotel Continental, Timisoara Timisoara, Romania

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Disciplina I Pediatrie, Spitalului  Clinic de Urgență pentru copii "Louis Țurcanu" Timișoara, Societatea Română de Pediatrie si Asociația pentru susținerea Clinicii I Pediatrie Timisoara organizează în perioada 8-11 noiembrie 2023 cea de-a 5-a Conferință „Controverse în tulburările de creștere și dezvoltare la copil”.

Te-ai hotărât ce alegi la Rezidențiat?

Online

Participarea este liberă și nu necesită înregistrare prealabilă!
Ne revedem on-line în cadrul webinariilor!
15, 20, 21, 23 Noiembrie 2023, ora 18:00

Conferința NefroCarDia 2023 | Ediţie a 8-a

Hotel Lido

Cu deosebită plăcere, vă invităm la Timişoara, între 16 şi 18 noiembrie 2023, unde va avea loc a 8-a ediţie a Conferinţei Interdisciplinare NefroCarDia, desfăşurată la iniţiativa Asociaţiei de Medicină Interdisciplinară, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" Timişoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timişoara și Societatea Română de Nefrologie.

Lansare de carte – Noaptea îngerilor | Autor: Liliana Ardelean

Sala Senatului a UMFVBT Timisoara

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara și Editura „Victor Babeş” anunță lansarea romanului intitulat „Noaptea îngerilor”, semnat de scriitoarea Liliana Ardelean. Evenimentul va avea loc în data de 16 noiembrie 2023, ora 17.00, în Amfiteatrul „Pius Brînzeu” (Sala Senatului), et. 1, la sediul Medicină 1 din Piaţa Eftimie Murgu nr. 2.

Elemente de bio-antropologie culturală a hranei pentru practicienii din domeniul sănătății

Online

C-CLASC, Centrul de Cercetare Lingvistică Aplicată și Studii Culturale Comparate, gazda cursului pilot postuniversitar, ”Elemente de bio-antropologie culturală a hranei pentru practicienii din domeniul sănătății”, avându-l ca lector invitat pe antropologul Frédéric Duhart de la Universitatea Sigmund Freud din Paris, vă invită la o sesiune transdisciplinară, în care medicina și antropologia culturală împart aceeași „masă”. 

Ceremonia de aniversare a 30 de ani de Hematologie Timișoreană

Aula Magna Timisoara

Evenimentul va avea loc în data de 24 noiembrie 2023 începând cu ora 9:30 în Aula Magna UMFT și ne dorim să petrecem împreună o zi specială, în care să rememorăm și să celebrăm progresele și realizările din domeniul hematologiei în ultimele trei decenii. Această ocazie este cu atât mai importantă cu cât ne permite să aducem multumiri tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea acestei discipline atât de esențiale în medicină.

Comunicarea în cadrul profesiei medicale | Ediția a II-a

UMFVBT

„Nu putem să nu comunicăm!” spune, atât de direct și de simplu, Paul Watzlawick, cunoscut specialist internațional în comunicare. Cu această axiomă în minte, Centrul de Cercetare în Comunicare Medicală al UMFT vă invită la a doua serie de ateliere destinate bunei comunicări în mediul profesional medical.
Înscrieri: 27 noiembrie  – 4 decembrie 2023
Formularele de înscriere se transmit la adresa comunicare@umft.ro