Medicina și Spiritualitatea

Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brânzeu” Timisoara

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită la un set de conferințe deosebite, cu titlul „Medicina și Spiritualitatea”, care aduc în prim-plan intersecția dintre știință, spiritualitate și etica medicală. Aceste conferințe vor aborda teme fundamentale legate de profesia medicală și sensul ei în contextul vieții moderne.

Conferința ,,Secrete în Pediatrie – Fața nevăzută a bolilor metabolice’’

Hotel Ibis Calea Circumvalațiunii, nr.8-10., Timișoara

Vă invităm la Conferința ,,Secrete în Pediatrie - Fața nevăzută a bolilor metabolice’’, organizată de către Clinica Universitară Pedatrie I sub egida Universității de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș’’ din Timișoara, o manifestare ce aduce în prim plan experiența specialiștilor din țară și de peste hotare.
Conferința se va desfășura în perioada  21-23 Noiembrie 2024 la Hotel IBIS Timișoara City Center, Calea Circumvalațiunii, nr.8-10.

Cursul postuniversitar „BUNE PRACTICI ÎN LABORATORUL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ”

UMFVBT

În perioada 21-23.11.2024, Catedra universitară Anatomie Patologică și CMC ANAPATMOL, din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, vor organiza cursul BUNE PRACTICI ÎN LABORATORUL DE ANATOMIE PATOLOGICĂ, adresat în primul rând asistenților de laborator ce profesează în cadrul laboratoarelor de anatomie patologică.

Clefts & Oncology | Connections in Oral and Maxillofacial Surgery

Aula Magna Timisoara

În 23 noiembrie 2024 Clubul Rotary Ripensis Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara și Clinica de chirurgie oro-maxilo-facială Timișoara vor organiza un eveniment caritabil.
Vă invităm cu drag la eveniment, care va avea loc în Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” Timișoara. Participarea la conferințe este gratuită.

Medicina și Spiritualitatea | A III-a Conferință

Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brânzeu” Timisoara

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită să continuați călătoria în cadrul seriei de conferințe „Medicina și Spiritualitatea” cu cea de-a treia conferință, care va avea loc în data de 26 noiembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Centrul de Training și Chirurgie Experimentală „Pius Brânzeu”.

New Trends in Preclinical Research – Second Edition

Sala Iagnov (Parter, Clădirea Medicină 1) Timisoara

În perioada 28-29 Noiembrie 2024, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se va desfășura cea de-a doua ediție a workshop-ului cu participare internațională „Noile tendințe în cercetarea preclinică”, organizat de Consiliul de Studii Doctorale Universitare. Evenimentul va reuni lectori și specialiști din domeniul CDI preclinic. Workshop-ul este structurat pe două părți principale centrate pe testele preclinice in vitro și in vivo.
On November 28-29, 2024, the second edition of the international workshop “New Trends in Preclinical Research” will take place at the "Victor Babeș" University of Medicine and Pharmacy in Timișoara, organized by the University Doctoral Studies Council. The event will bring together lecturers and specialists in the field of preclinical R&D. The workshop is structured into two main parts, focused on in vitro and in vivo preclinical testing.

Conferința Națională 2024 – INTERDISCIPLINARITATEA ÎN MEDICINA DE FAMILIE

Aula Magna Timisoara

Clinica Universitară Medicina Familiei, sub auspiciile Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara, în parteneriat cu Fundația Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara și Societatea Academică de Medicină a Familiei, organizează Conferința Națională ”Interdisciplinaritatea în Medicina de Familie”, în perioada 28-29 noiembrie 2024, Sala Aula Magna UMFT.