Atelier de scriere creativă

– 17 – Atelier de scriere creativă

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale@UMFT, la Atelierul de scriere creativă.

Când scriem, privirile noastre cuprind lumea întreagă și aduc aproape, pe rând, zâmbete, lacrimi, deziluzii, speranțe. Pentru fiecare, alte culori, alte sunete, alte gesturi. Le vom descoperim și ne vom descoperi, bucurându-ne de viața culturală a orașului. Vom invita în atelierele noastre artiști consacrați, vom trasa noi hărți pentru drumurile care cresc în noi, vom pune text lângă text pentru a doua Carte de Atelier.

În acest semestru, prima întâlnire a Atelierului de scriere creativă are loc joi, 7 noiembrie, de la ora 17.00, în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), etaj I și este organizată de ș.l. dr. Elena-Ligia Jebelean.

Înscrierea prealabilă este recomandabilă și se face prin completarea acestui formular (click aici).

Persoană de contact, Director Program Activități Extracurriculare, conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro

Evenimentul este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice – cu sprijinul financiar al Ministerului Educației.

Galerie foto

O seară de noiembrie împreună, cu emoții și speranțe, cu o avalanșă de idei și cu mult entuziasm. Deși în oraș se petreceau tare multe, am rămas la Poșta Mare, citind poezie și străduindu-ne să nu spunem de ce s-a inventat știința. Aceea care se confundă cu firescul, adică scrierea cu sine însuși.
„Hemografia este abstractă și practică totodată. Te scrii pe tine pe dinlăuntrul sufletului tău mai întâi, ca să poți la urmă să scrii pe dinafară sufletele altora.” (Nichita Stănescu)