Locurile rămase libere la finalizarea sesiunii septembrie 2024 a concursului de admitere au fost redistribuite, conform Regulamentului de admitere, propunerilor decanatelor și Hotărârii Consiliului de administrație al universității, nr. 22/22300/17.09.2024, următorilor candidați, în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute. Această informație se comunică pe e-mail și în contul candidaților.
–Candidații declarați admiși pe loc cu taxă în urma redistribuirii locurilor au obligația să comunice confirmarea sau renunțarea la locul obținut în contul lor, în termen de 48 de ore, sub sancțiunea pierderii locului obținut prin concurs, în caz de neîndeplinire a acestei obligații.
Confirmarea locului obținut se efectuează prin achitarea taxei de confirmare, semnarea contractului de studii, încărcarea acestora pe platforma de admitere și depunerea dosarului în format fizic la secretariatul facultății (înscriere).
Confirmarea locului, achitarea taxei de școlarizare (integral) și înscrierea în anul I se efectuează simultan, în etapa de confirmare a locului. Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!
– În vederea înscrierii în anul I de studii și înmatriculării, candidații care glisează de pe un loc cu taxă pe un loc bugetat vor descărca, din contul de candidat, contractul de studii universitare având în vedere modificarea formei de finanțare.
Pentru restituirea taxei de școlarizare, studentul va depune la Registratura Universității, fizic sau pe e-mail: registratura@umft.ro, o cerere – tip (click aici), conform Anexei nr. 5A din Regulament privind cuantumul taxelor, al cărei model se regăsește în sețiunea Admitere/Documente tipizate. După aprobarea cererii de către Rectorul universității, Direcția Financiar-Contabilă va efectua restituirea taxei de școlarizare în termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii.
Confirmarea locului, achitarea taxei de școlarizare și înscrierea în anul I se efectuează simultan, în etapa de confirmare a locului. Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!
CUM?
Confirmarea locului obținut se efectuează on-line, din contul de candidat, prin plata cu cardul pe platforma de admitere/încărcarea în platforma informatică a dovezii taxei de confirmare (400 lei pentru fiecare opțiune; maximum 2 opțiuni) și generarea automată a contractului de studii în platforma de admitere, cu bifarea/alegerea în mod obligatoriu a disciplinelor opționale/facultative, urmată de depunerea dosarului în format fizic la secretariatul facultății.
Detalii despre conținutul dosarului, AICI.
UNDE?
Este necesară prezența candidaților la sediul universității, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara, pentru depunerea dosarului de înscriere în format fizic la secretariatul facultății (înscriere).
CÂND?
ETAPA I – candidații admiși
- între 10 septembrie 2024, ora 9.00 – 11 septembrie 2024, ora 15.30;
- în data de 12 septembrie 2024 – afișarea unui raport cu locurile rămase neocupate după prima etapă de confirmare a locurilor;
ETAPA II – candidații declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), cu media peste 5 (cinci), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate:
- în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului, în perioada 12 septembrie 2024 – 16 septembrie 2024;
Candidații declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), cu media peste 5 (cinci), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate după a doua etapă de confirmare a locurilor și ca urmare a verificării achitării taxelor de școlarizare, a retragerilor/renunțărilor de către candidații confirmați, respectiv după distribuirea locurilor rămase libere, cu aprobarea conducerii universității:
- în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului.
→ Candidații sunt sfătuiți să își verifice zilnic contul de candidat și e-mail-ul!
→ Cu ocazia confirmării locului, candidații vor putea opta pentru !!! CAZARE !!! pentru anul universitar 2024-2025.
Depunerea contestațiilor:
- în data de 9 septembrie 2024, până la ora 12.00
Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se vor depune în data stabilită conform Calendarului concursului de admitere, la registratura Universității, camera 1, sau pe e-mail, la adresele:
- decanat.mg@umft.ro pentru Facultatea de Medicină și Facultatea de Asistență Medicală,
- stoma@umft.ro pentru Facultatea de Medicină Dentară,
- decanat.farma@umft.ro pentru Facultatea de Farmacie.
Soluționarea contestațiilor:
- în data de 9 septembrie 2024, începând cu ora 13.00
Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența comisiei de contestații, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse. Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.
- REPARTIŢIA PE SĂLI A CANDIDAŢILOR LA CONCURSUL DE ADMITERE – TIP I, 05.09.2024
- REPARTIŢIA PE SĂLI A CANDIDAŢILOR LA CONCURSUL DE ADMITERE – TIP II, 06.09.2024
👉 CLĂDIRI UMFVBT – SUSȚINERE CONCURS DE ADMITERE & informații utile despre accesul în sala de examen 👈
📲📲📲 CLICK AICI 📲📲📲
În perioada 2-3 septembrie 2024, până la ora 14.00, are loc înscrierea candidaților, exclusiv on-line, la concursul de admitere tip I și II, la programele de studii universitare, cu predare în limba română, de licență/oferite într-un program comasat, de licență și master, pentru locurile rămase neocupate în sesiunea iulie (click aici).
Candidații vor completa on-line fișa de înscriere la concurs și vor încărca documentele de înscriere (dosarul de înscriere) în platforma informatică de admitere, accesând următorul link: admission.umft.ro, fără depășirea termenului limită stabilit pentru înscriere.
Prezența candidaților la sediul universității nu este necesară la înscrierea la concurs, ci doar la confirmarea locului obținut, ulterior admiterii!
📌 TUTORIAL – Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei online de înscriere
📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 200 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea fișei de înscriere! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul, fie va achita diferența de taxă de înscriere, fie își va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia!
I. Perioada de înscriere este cuprinsă între 02.09.2024, orele 9.00, și 03.09.2024, orele 14.00.
Înscrierea candidatului este urmată de confirmarea înscrierii, respectiv de validarea dosarului, în perioada 02.09.2024 – 03.09.2024.
După completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare.
II. Pentru completarea on-line a fișei de înscriere și încărcarea documentelor (dosarului de înscriere) se urmează pașii:
II.1 Accesarea platfomei de admitere a universităţii, admission.umft.ro.
II.2 Crearea CONTULUI DE CANDIDAT, prin introducerea datelor solicitate (nume, prenume, e-mail, parolă). Se va primi un e-mail de confirmare a înregistrării contului, care va fi accesat din adresa de e-mail utilizată.
ATENȚIE: Candidații care au deja cont creat în sesiunile anterioare de admitere, vor folosi aceleași date de conectare!
II.3 Înscrierea propriu-zisă implică conectarea în CONTUL DE CANDIDAT, apoi selectarea din meniul din stanga (unde este zona marcată cu inițialele numelui candidatului) a Ofertei educationale – Studii universitare de licență (sesiunea septembrie 2024- tip I și tip II) – Alege, urmată de:
a) Selectarea categoriei de candidat a programelor de studii cu ordinea optiunilor/per tip de admitere și, daca este cazul, scutirea taxei de înscriere pentru o singura opțiune(taxa de înscriere este în cuantum de 200 de lei/opțiune (program de studii); categoriile de candidați scutiți de la plata taxei de înscriere sunt prevăzute de art. III.9.2 din Regulamentul de admitere).
Atenție: Se pot alege maximum 2 programe de studii de licență per tip de admitere.
b) Completarea tuturor câmpurilor obligatorii din fișa de înscriere;
c) În funcție de completarea și salvarea datelor în platformă, status-ul fisei de înscriere poate fi:
- În curs de editare, cu menționarea pasului din fisa de înscriere;
- Cerere trimisă – la finalizarea completării datelor, respectiv încărcării documentelor solicitate;
- Cerere validată – după verificarea și validarea dosarului.
III. Încărcarea documentelor
- Toate documentele din dosarul de înscriere vor fi scanate (față-verso, unde este cazul)și salvate în format .pdf sau. jpeg. (salvarea se face, de preferat pe dispozitivul de pe care se completează fișa de înscriere on-line, pentru a putea fi încărcate în platforma de admitere, în momentul completării fișei de înscriere on-line). Daca documentul contine mai multe pagini, spre exemplu Foaia matricolă, paginile se scanează față/verso, intr-un singur document.
- Plata taxei de înscrierese poate face fie prin virament bancar, fie direct cu cardul pe platforma de admitere.
!!! În cazul în care plata se efectuează înaintea înscrierii online, prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara, RO29TREZ62120F330800XXXX, cod fiscal: 4269215, dovada plății taxei de înscriere trebuie încărcată în platforma de admitere.
I.V DE REȚINUT:
- Comunicarea între Universitatea noastră (UMFVBT) și candidații înscriși la concursul de admitere se desfășoară în scris, în format electronic, pe adresa de e-mail și/sau contul de candidat.
- Candidații sunt rugați să acceseze periodic CONTUL DE CANDIDAT (vezi Meniu – Secțiunea Profilul meu) pentru:
– Informații privind: vizualizarea detaliilor profilului de candidat; vizualizarea fișei de înscriere/opis documente; vizualizarea statusului validării fișei de înscriere; vizualizarea plăților efectuate pe platforma de admitere, cu cardul; rezultatul obținut la concursul de admitere; confirmarea locului, în funcție de rezultatul obținut;
– Transmiterea de mesaje către personalul universității implicat în organizarea și desfășurarea concursului de admitere, dacă este cazul;
– Încărcare de documente, respectiv încărcarea dovezii plății taxei de școlarizare, unde este cazul. - Neîncărcarea documentelor solicitate în secțiunea formularului de înscriere on-line duce la imposibilitatea validării dosarului de înscriere.
- Netransmiterea/nedepunerea pe platformă a documentelor solicitate şi nedepunerea documentelor originale în format fizic la termenele solicitate duce la pierderea locului dobândit prin concurs.
- În situația în care se dorește modificarea opțiunilor, candidații sunt rugați să țină cont de următoarele:
– În cazul în care se dorește modificarea opțiunilor, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere; dacă modificarea opțiunii intervine după validarea fișei de înscriere, candidatul va transmite o solicitare, pe e-mail, către secretariatul facultății în vederea devalidării fișei de înscriere. După aprobarea solicitării de către comisia de admitere, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere.
– După încheierea perioadei de înscriere, opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.
Pentru certificarea conformității cu originalul a documentelor încărcate la înscrierea la concurs în platforma informatică de admitere, candidații admiși au obligația depunerii dosarului de înscriere la concurs, în format fizic, la secretariatul facultății, în termenul stabilit pentru confirmarea locului!
Candidații pot solicita suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, fie pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, fie personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, în perioada înscrierii, 02-03.09.2024 (zilele lucrătoare), în următorul program: 9:00-14:00.
- Calendarul concursului de admitere – sesiunea septembrie
- Probele de concurs din cadrul concursului de admitere
- Procedura de înscriere a candidaților la concursul de admitere
- Modalitatea de desfășurare a concursului de admitere
- Acte necesare pentru înscrierea la concursul de admitere
- Prevederi privind taxele pentru organizarea și desfășurarea concursului de admitere
- Cuantumul și modalitatea de plată a taxelor de școlarizare – anul I – an universitar 2024-2025
- Admiterea unor categorii speciale de candidați
- Confirmarea locului obținut
- Clasificarea candidaților la concursul de admitere
- Depunerea și soluționarea eventualelor contestații la concursul de admitere
- Informații privind tematica și bibliografia pentru concursul de admitere
- Cerere scutire taxă înscriere
- Cerere candidați olimpici
- Cerere candidați cu nevoi educaționale speciale – dizabilități
- Cerere candidați proveniți din sistemul de protecție socială (plasament)
- Cerere candidați absolvenți de liceu din mediul rural
- Cerere candidați absolvenți de liceu minorități naționale
- Cerere candidați rromi
- Cerere cazare
- Declarație pe proprie răspundere – confirmare loc
- Declarație pe proprie răspundere – finanțare buget
- Cerere acordare reducere taxă școlarizare orfani un părinte
- Cerere acordare reducere taxă școlarizare orfani ambii părinți
- Cerere solicitare restituire taxă școlarizare
Conform Regulamentului de admitere, ulterior afișării rezultatelor după încheierea termenului de achitare a taxelor de școlarizare și înscriere (26-30.08.2024), locurile rămase neocupate în sesiunea iulie, vor fi scoase la concurs în sesiunea de admitere din luna septembrie, cu excepția situațiilor în care există candidați respinși în așteptare, cu respectarea repartizării cifrei de școlarizare aprobate de Senatul universitar.
Locurile distincte (rural, protecție socială, cerințe educaționale speciale/dizabilități, minorități naționale, rromi) rămase neocupate în sesiunea iulie, vor fi scoase la concurs, în a doua sesiune de concurs, din septembrie, cu excepția situațiilor în care există candidați respinși în așteptare, cu respectarea repartizării cifrei de școlarizare aprobate de Senatul universitar.
În cazul în care, la finalul sesiunii de admitere din luna septembrie, rămân locuri neocupate, Consiliul de Administrație al UMF „Victor Babeș” din Timișoara este abilitat să hotărască redistribuirea locurilor, conform prevederilor Regulamentului de admitere.
Informații despre Calendarul concursului de admitere tip I și II – sesiunea septembrie 2024, regăsiți AICI.
IMPORTANT !!
Confirmarea locului, achitarea taxei de școlarizare și înscrierea în anul I se efectuează simultan, în etapa de confirmare a locului. Neconfirmarea locului atrage pierderea locului obținut prin concurs!
CUM?
Confirmarea locului obținut se efectuează on-line, din contul de candidat, prin plata cu cardul pe platforma de admitere/încărcarea în platforma informatică a dovezii taxei de confirmare (400 lei pentru fiecare opțiune; maximum 2 opțiuni) și generarea automată a contractului de studii în platforma de admitere, cu bifarea/alegerea în mod obligatoriu a disciplinelor opționale/facultative, urmată de depunerea dosarului în format fizic la secretariatul facultății.
Detalii despre conținutul dosarului, AICI.
UNDE?
Este necesară prezența candidaților la sediul universității, P-ța Eftimie Murgu nr. 2, Timișoara, pentru depunerea dosarului de înscriere în format fizic la secretariatul facultății (înscriere), în zilele lucrătoare, în intervalul orar: 9-15.30.
În prima etapă de confirmare, între 24 iulie 2024, ora 9.00 – 26 iulie 2024, ora 15.30, înscrierea candidaților admiși se desfășoară în următoarele locații:
- Sala de Sport a universității (sediul principal, în curtea interioară) – pentru programele de studii din cadrul Facultăților de Medicină și Asistență Medicală,
- Spațiul recreativ pentru studenți (sediul principal, în curtea interioară) – pentru programele de studii din cadrul Facultății de Medicină dentară,
- Sediul Facultății de Farmacie – pentru programele de studii din cadrul Facultății de Farmacie.
CÂND?
ETAPA I – candidații admiși
- între 24 iulie 2024, ora 9.00 – 26 iulie 2024, ora 15.30;
- în data de 29 iulie 2024 – afișarea unui raport cu locurile rămase neocupate după prima etapă de confirmare a locurilor;
ETAPA II – candidații declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), cu media peste 5 (cinci), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate:
- în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului, în perioada 29 iulie 2024 – 6 august 2024;
Candidații declarați inițial ,,respinși” (în așteptare), cu media peste 5 (cinci), în ordinea opțiunilor exprimate și a mediilor de admitere obținute, pe locurile rămase neocupate după a doua etapă de confirmare a locurilor și ca urmare a verificării achitării taxelor de școlarizare, a retragerilor/renunțărilor de către candidații confirmați, respectiv după distribuirea locurilor rămase libere, cu aprobarea conducerii universității:
- în termen de 48 de ore de la comunicarea obligației de confirmare a locului.
→ Candidații sunt sfătuiți să își verifice zilnic contul de candidat și e-mail-ul!
→ Cu ocazia confirmării locului, candidații vor putea opta pentru !!! CAZARE !!! pentru anul universitar 2024-2025.
Depunerea contestațiilor:
- în data de 24 iulie 2024, până la ora 12.00
Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se vor depune în data stabilită conform Calendarului concursului de admitere, la registratura Universității, camera 1, sau pe e-mail, la adresele: decanat.mg@umft.ro pentru Facultatea de Medicină și Facultatea de Asistență Medicală, stoma@umft.ro pentru Facultatea de Medicină Dentară și decanat.farma@umft.ro pentru Facultatea de Farmacie.
Soluționarea contestațiilor:
- în data de 24 iulie 2024, începând cu ora 13.00
Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența comisiei de contestații, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse. Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.
- REZULTATELE CONTESTAŢIILOR – FACULTATEA DE MEDICINĂ – PROGRAMUL DE STUDII MEDICINĂ
- REZULTATELE CONTESTAŢIILOR – FACULTATEA DE MEDICINĂ DENTARĂ – PROGRAMUL DE STUDII MEDICINĂ DENTARĂ
Depunerea contestațiilor:
- în data de 22 iulie 2024, până la ora 12.00
Eventualele contestații cu privire la rezultatele concursului de admitere se vor depune în data stabilită conform Calendarului concursului de admitere, la registratura Universității, camera 1, sau pe e-mail, la adresele: decanat.mg@umft.ro pentru Facultatea de Medicină, respectiv stoma@umft.ro pentru Facultatea de Medicină Dentară.
Soluționarea contestațiilor:
- în data de 22 iulie 2024, începând cu ora 13.00
Rezolvarea contestațiilor este, în exclusivitate, de competența comisiei de contestații, care va analiza și soluționa contestațiile numai în prezența contestatarilor, în aceeași zi în care au fost depuse. Decizia comisiei este definitivă și va fi comunicată prin afișare pe site.
- REPARTIŢIA PE SĂLI A CANDIDAŢILOR LA CONCURSUL DE ADMITERE – TIP 1, 21.07.2024
- REPARTIŢIA PE SĂLI A CANDIDAŢILOR LA CONCURSUL DE ADMITERE – TIP 2, 23.07.2024
👉 CLĂDIRI UMFVBT – SUSȚINERE CONCURS DE ADMITERE & informații utile despre accesul în sala de examen 👈
📲📲📲 CLICK AICI 📲📲📲
În perioada 8-18 iulie 2024, până la ora 14.00, are loc înscrierea candidaților, exclusiv on-line, la concursul de admitere tip I și II, la programele de studii universitare, cu predare în limba română, de licență/oferite într-un program comasat, de licență și master.
Candidații vor completa on-line fișa de înscriere la concurs și vor încărca documentele de înscriere (dosarul de înscriere) în platforma informatică de admitere, accesând următorul link: admission.umft.ro, fără depășirea termenului limită stabilit pentru înscriere.
Prezența candidaților la sediul universității nu este necesară la înscrierea la concurs, ci doar la confirmarea locului obținut, ulterior admiterii!
!!!ATENȚIE!!! EXEMPLE plată taxă de înscriere
PRIMUL ecran din fișa de înscriere este cel mai important. În funcție de ceea ce veți alege aici, depinde înscrierea și validarea dosarului dumneavoastră.
- Așadar, dacă optați pentru două (2) programe de studii (Ex. Medicină dentară și Nutriție și dietetică), la pasul 4, unde trebuie să încărcați documentele, va trebui să faceți dovada plății a 400 de lei (2 programe x 200 de lei/program de studii).
- Dacă optați pentru trei (3) programe de studii, va trebui sa achitați 600 de lei (3 programe x 200 de lei/program de studii).
- Dacă optați pentru patru (4) programe de studii, va trebui sa achitați 800 de lei (4 programe x 200 de lei/program de studii).
- Dacă optați pentru un singur program de studii veți achita 200 de lei.
În cazul în care doriți, și vă încadrați pentru una din categoriile care pot opta pentru scutirea de plată a taxei de înscriere, trebuie să știți că această scutire se aplică doar pentru un program de studii.
Deci:
- Dacă optați pentru două programe de studii și aveți și scutire de taxă, veți achita doar 200 de lei.
- Dacă ați optat pentru trei programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 400 de lei.
- Dacă ați optat pentru patru programe de studii și aveți scutire de taxă, atuncți veți achita 600 de lei.
- Dacă optați pentru un program de studii și aveți și scutire de taxă, veți încărca doar documentele pentru scutirea de taxă, fără a mai achita taxă.
EXTREM DE IMPORTANT! NU bifați mai multe programe dacă nu doriți să le achitați, deoarece în lipsa documentelor integral depuse, dosarul dumneavoastră nu va fi validat. Pentru modificarea opțiunilor, va trebui să vă ștergeți fișa de înscriere și să reluați procesul de înscriere. Joi, 18.07.2024, ora 14:00, se va finaliza etapa de înscriere. Deci, după această dată, NU MAI PUTEȚI RELUA PROCESUL DE ÎNSCRIERE!
📌 TUTORIAL – Instrucțiuni utile în accesarea și completarea fișei online de înscriere
📌 Atenție! Taxa pentru înscrierea la concursul de admitere este de 200 de lei pentru fiecare opțiune! Neplata taxei de înscriere pentru fiecare opțiune aleasă duce la nevalidarea fișei de înscriere! În cazul în care au fost alese mai multe opțiuni și s-a plătit taxa de înscriere pentru o singură opțiune, candidatul, fie va achita diferența de taxă de înscriere, fie își va șterge fișa de înscriere și va relua completarea acesteia!
I. Perioada de înscriere este cuprinsă între 08.07.2024, orele 9.00, și 18.07.2024, orele 14.00.
Înscrierea candidatului este urmată de confirmarea înscrierii, respectiv de validarea dosarului, în perioada 08.07.2024 – 19.07.2024.
După completarea fișei de înscriere, respectiv după validarea înscrierii la concurs, candidații vor primi câte un e-mail de confirmare și detalierea etapelor următoare.
II. Pentru completarea on-line a fișei de înscriere și încărcarea documentelor (dosarului de înscriere) se urmează pașii:
II.1 Accesarea platfomei de admitere a universităţii, admission.umft.ro.
II.2 Crearea CONTULUI DE CANDIDAT, prin introducerea datelor solicitate (nume, prenume, e-mail, parolă). Se va primi un e-mail de confirmare a înregistrării contului, care va fi accesat din adresa de e-mail utilizată.
ATENȚIE: Candidații care au deja cont creat în sesiunile anterioare de admitere, vor folosi aceleași date de conectare!
II.3 Înscrierea propriu-zisă implică conectarea în CONTUL DE CANDIDAT, apoi selectarea din meniul din stanga (unde este zona marcată cu inițialele numelui candidatului) a Ofertei educationale – Studii universitare de licență (sesiunea iulie 2024- tip I și tip II) – Alege, urmată de:
a) Selectarea categoriei de candidat a programelor de studii cu ordinea optiunilor/per tip de admitere și, daca este cazul, scutirea taxei de înscriere pentru o singura opțiune (taxa de înscriere este în cuantum de 200 de lei/opțiune (program de studii); categoriile de candidați scutiți de la plata taxei de înscriere sunt prevăzute de art. III.9.2 din Regulamentul de admitere).
Atenție: Se pot alege maximum 2 programe de studii de licență per tip de admitere.
b) Completarea tuturor câmpurilor obligatorii din fișa de înscriere;
c) În funcție de completarea și salvarea datelor în platformă, status-ul fisei de înscriere poate fi:
- În curs de editare, cu menționarea pasului din fisa de înscriere;
- Cerere trimisă – la finalizarea completării datelor, respectiv încărcării documentelor solicitate;
- Cerere validată – după verificarea și validarea dosarului.
III. Încărcarea documentelor
- Toate documentele din dosarul de înscriere vor fi scanate (față-verso, unde este cazul) și salvate în format .pdf sau. jpeg. (salvarea se face, de preferat pe dispozitivul de pe care se completează fișa de înscriere on-line, pentru a putea fi încărcate în platforma de admitere, în momentul completării fișei de înscriere on-line). Daca documentul contine mai multe pagini, spre exemplu Foaia matricolă, paginile se scanează față/verso, intr-un singur document.
- Plata taxei de înscriere se poate face fie prin virament bancar, fie direct cu cardul pe platforma de admitere.
!!! În cazul în care plata se efectuează înaintea înscrierii online, prin virament bancar, în contul Universității deschis la Trezoreria Timișoara, RO29TREZ62120F330800XXXX, cod fiscal: 4269215, dovada plății taxei de înscriere trebuie încărcată în platforma de admitere.
IV. DE REȚINUT:
- Comunicarea între Universitatea noastră (UMFVBT) și candidații înscriși la concursul de admitere se desfășoară în scris, în format electronic, pe adresa de e-mail și/sau contul de candidat.
- Candidații sunt rugați să acceseze periodic CONTUL DE CANDIDAT (vezi Meniu – Secțiunea Profilul meu) pentru:
– Informații privind: vizualizarea detaliilor profilului de candidat; vizualizarea fișei de înscriere/opis documente; vizualizarea statusului validării fișei de înscriere; vizualizarea plăților efectuate pe platforma de admitere, cu cardul; rezultatul obținut la concursul de admitere; confirmarea locului, în funcție de rezultatul obținut;
– Transmiterea de mesaje către personalul universității implicat în organizarea și desfășurarea concursului de admitere, dacă este cazul;
– Încărcare de documente, respectiv încărcarea dovezii plății taxei de școlarizare, unde este cazul. - Neîncărcarea documentelor solicitate în secțiunea formularului de înscriere on-line duce la imposibilitatea validării dosarului de înscriere.
- Netransmiterea/nedepunerea pe platformă a documentelor solicitate şi nedepunerea documentelor originale în format fizic la termenele solicitate duce la pierderea locului dobândit prin concurs.
- În situația în care se dorește modificarea opțiunilor, candidații sunt rugați să țină cont de următoarele:
– În cazul în care se dorește modificarea opțiunilor, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere; dacă modificarea opțiunii intervine după validarea fișei de înscriere, candidatul va transmite o solicitare, pe e-mail, către secretariatul facultății în vederea devalidării fișei de înscriere. După aprobarea solicitării de către comisia de admitere, candidatul va proceda la ștergerea fișei de înscriere și completarea unei noi fișe de înscriere.
– După încheierea perioadei de înscriere, opţiunile, ordinea acestora, precum şi alte informaţii din fişa de înscriere nu pot fi modificate.
Pentru certificarea conformității cu originalul a documentelor încărcate la înscrierea la concurs în platforma informatică de admitere, candidații admiși au obligația depunerii dosarului de înscriere la concurs, în format fizic, la secretariatul facultății, în termenul stabilit pentru confirmarea locului!
Candidații pot solicita suport tehnic pentru înscrierea on-line la concursul de admitere, fie pe e-mail, la adresa admitere@umft.ro, fie personal, la sediul Universității – Biblioteca, Sala Multimedia, P-ța Eftimie Murgu, nr. 2, Timișoara, în perioada înscrierii, 08-18.07.2024 (zilele lucrătoare), în următorul program: 9:00-15:00.
În perioada examenului de admitere candidații și însoțitorii acestora au posibilitatea de a se caza la căminul universității (căminul 1-2).
Tariful perceput este de 50 lei/persoană/zi.
Beneficiul se oferă în baza legitimației de concurs.
În perioada celor două examene, programul de lucru al administrației de cazare este între orele 8-15.
- Calendarul concursului de admitere
- Probele de concurs din cadrul concursului de admitere
- Procedura de înscriere a candidaților la concursul de admitere
- Modalitatea de desfășurare a concursului de admitere
- Acte necesare pentru înscrierea la concursul de admitere
- Prevederi privind taxele pentru organizarea și desfășurarea concursului de admitere
- Cuantumul și modalitatea de plată a taxelor de școlarizare – anul I – an universitar 2024-2025
- Admiterea unor categorii speciale de candidați
- Confirmarea locului obținut
- Clasificarea candidaților la concursul de admitere
- Depunerea și soluționarea eventualelor contestații la concursul de admitere
- Informații privind tematica și bibliografia pentru concursul de admitere
- Cerere scutire taxă înscriere
- Cerere candidați olimpici
- Cerere candidați cu nevoi educaționale speciale – dizabilități
- Cerere candidați proveniți din sistemul de protecție socială (plasament)
- Cerere candidați absolvenți de liceu din mediul rural
- Cerere candidați absolvenți de liceu minorități naționale
- Cerere candidați rromi
- Cerere cazare
- Declarație pe proprie răspundere – confirmare loc
- Declarație pe proprie răspundere – finanțare buget
- Cerere acordare reducere taxă școlarizare orfani un părinte
- Cerere acordare reducere taxă școlarizare orfani ambii părinți
- Cerere solicitare restituire taxă școlarizare
PROGRAME DE STUDII – ADMITERE TIP I
PROGRAME DE STUDII – ADMITERE TIP II
- Detalii cu privire la cărțile de teste pentru concursul de admitere se regăsesc AICI.