INVITAȚIE

Dragi prieteni,

Am onoarea și plăcerea de a Vă invita la Al 2-lea Congres Național de Diabet, Nutriție și Endocrinologie Pediatrică – cu participare internațională care va avea loc la Timișoara în perioada 15 – 18 Aprilie 2015.
Organizarea pentru prima dată, în anul 2010, a simpozionului „ENDOPED”, a reprezentat o provocare, pe care ne-am asumat-o la vremea respectivă, cu speranța că vom reuși să organizăm, și în anii ce vor urma, manifestări științifice pe aceeași temă.
Reușita manifestărilor organizate în anii ce au urmat, ne-a determinat să trecem la un alt nivel, și anume, înființarea în anul 2014, împreună cu câțiva colegi entuziaști din țară, a Societății Române de Diabet Nutriție și Endocrinologie Pediatrică care a preluat logo-ul ”ENDOPED”.
Prin subiectele abordate și lectorii externi invitați, Primul Congres al Societății organizat în anul 2014 s-a dovedit a fi un eveniment special, incitant și un prilej de a ne cunoaște mai bine, toti cei implicați în îngrijirea copiilor cu probleme de endocrinologie și diabet pediatric (pediatrii, neonatologi, medici de familie, endocrinologi, diabetologi precum și colegi din alte specialități).
Oraș multicultural influențat de diversitatea de comunități etnice (români, germani, maghiari, sârbi, bulgari, italieni și greci), Timișoara are în spate o istorie plină de evenimente marcante: primul oraș din Imperiul Habsburgic care introduce lămpi de petrol și seu pentru iluminatul public (anul 1760), primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric (anul 1884), singurul oraș european cu trei teatre de stat în 3 limbi (română, maghiară și germană) ce își desfășoară activitatea în aceeași clădire ridicată – între anii 1872-1875 – în stil renascentist, după planurile arhitecților vienezi Fellner și Hellmer.
Arhitectura variată, influențele barocului Vienez și multitudinea de parcuri, au adus în timp Timișoarei renumele de ”Mica Vienă” sau ”Orașul parcurilor și al florilor”.
Personalități internaționale de marcă ale endocrinologiei și diabetului pediatric: Faisal Ahmed (Glasgow, United Kingdom), Carine de Beaufort (Luxemburg), Stuart J. Brink (Boston, USA), Robert Rapaport (New York, USA), Mark A. Sperling (Pittsburgh, USA) dar și colegii din țară vor asigura cu siguranță un nivel științific deosebit și pentru cel de al 2-lea Congres Național de Diabet Nutriție și Endocrinologie Pediatrică – cu participare internațională, ce va avea loc în capitala Banatului.
Acestea sunt doar câteva motive pentru care vă așteptăm cu drag la Timișoara !

Conf. univ. dr. Iulian Velea
Președinte Comitet de Organizare