Resursa umană reprezintă activul cel mai important al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Pentru a-și îndeplini misiunea și obiectivele, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara are nevoie de oameni dinamici, care să-și îmbunătățească permanent cunoștințele și rezultatele. UMFVBT oferă un mediu de lucru în care excelența profesională și responsabilitatea se îmbină armonios și în care competențele diverse își găsesc mijlocul de afirmare.

Dacă sunteți o persoană care:

  • înțelege mediul de lucru în care își desfășoară activitatea;
  • se implică și perseverează în activitate;
  • vine în mod constant cu idei noi pentru dezvoltarea și optimizarea activităților desfășurate;
  • investește timp și entuziasm în activitatea profesională,

atunci, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara va fi cu siguranță un loc excelent de muncă pentru dumneavoastră.

Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește următoarele condiții:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;

b) cunoaște limba română, scris și vorbit;

c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;

g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;

h) nu a comis infracțiunile prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condițiile specifice pe care trebuie să le îndeplinească persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se stabilesc, pe baza fișei postului, la propunerea conducătorilor structurilor în care se află funcția vacantă sau temporar vacantă, după caz, conform statului de funcții.

Dosarul de concurs se întocmește într-un singur exemplar și conține următoarele documente:

a) formular de înscriere la concurs (se poate descărca de aici);

b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;

c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;

d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de UMFVBT;

e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului (model orientativ adeverință de vechime);

f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;

g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;

h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare;

i) curriculum vitae, model comun european (se poate descărca de aici)

j) Nota privind prelucrarea datelor cu caracter personal (se poate descărca de aici)

 

Notă: La depunerea dosarului de concurs vor fi prezentate și documentele în original pentru certificarea copiilor

*candidatul declarat admis la selecția dosarelor, care a depus la înscriere o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Dosarele de concurs se depun la secretarul comisiei de concurs în cadrul Biroului resurse umane sau pot fi transmise de candidați prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică (la adresa de e-mail cariere@umft.ro), conform calendarului de concurs.

În situația în care candidații transmit dosarele de concurs prin Poșta Română, serviciul de curierat rapid sau poșta electronică, candidații primesc codul unic de identificare la o adresă de e-mail comunicată de către aceștia și au obligația de a se prezenta la secretarul comisiei de concurs cu documentele în original, pentru certificarea acestora, pe tot parcursul desfășurării concursului, dar nu mai târziu de data și ora organizării probei scrise/practice, după caz, sub sancțiunea neemiterii actului administrativ de angajare.

Transmiterea documentelor prin poșta electronică se realizează în format .pdf cu volum maxim de 1 MB, documentele fiind acceptate doar în formă lizibilă.

Nerespectarea prevederilor de mai sus conduce la respingerea candidatului.

Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, până la proba scrisă/practică a concursului, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

Pentru transmiterea dosarele de concurs prin Poșta Română sau serviciul de curierat, adresa este următoarea: Piața Eftimie Murgu nr. 2, cod poștal: 300041, Timișoara, județul Timiș.

Candidatul declarat „admis“ la concursul de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător unei funcții contractuale este obligat să se prezinte la post în termen de 15 zile calendaristice de la data afișării rezultatelor finale.

Prin excepție, în urma formulării unei cereri scrise și temeinic motivate, candidatul declarat „admis“ la concurs poate solicita, în termen de 3 zile lucrătoare de la afișarea rezultatului final al concursului, un alt termen de prezentare la post care nu poate depăși termenul de preaviz prevăzut pentru demisie în Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de la data afișării rezultatelor finale ale concursului.

În cazul neprezentării la post la termenul prevăzut mai sus, după caz, postul este declarat vacant, caz în care se comunică candidatului care a obținut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv.

  • Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Regulamentul-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin H.G. 1336/2022;
  • Regulament privind ocuparea posturilor vacante/temporar vacante corespunzătoare funcțiilor contractuale din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara.

Pentru mai multe informații privind posturile contractuale vacante vă rugăm să vă adresați Biroului Resurse Umane la telefon 0256/499120 sau la adresa de e-mail: cariere@umft.ro.

Denumirea postului

Locul de muncă

Numărul de posturi

Durată post

Informații concurs: anunțul de concurs,  calendar, condiții specifice, bibliografie, rezultate

Stare concurs

Cercetător în medicină generală

 

MEDI.COM-RARE

2

Determinată

https://www.umft.ro/cercetator-in-medicina-generala_iunie-2023/

În desfășurare

Secretar III

 

Facultatea de Farmacie, Departamentul II

 

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-iii-facultatea-de-farmacie-departamentul-ii-iunie-2023/

În desfășurare

Auditor public intern

COMPARTIMENTUL AUDIT PUBLIC INTERN

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/auditor-public-intern-iunie-2023/

În desfășurare

Responsabil control intern managerial- Secretar tehnic al comisiei de monitorizare a SCIM

 

Compartimentul Control Intern Managerial

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/responsabil-control-intern-managerial-secretar-tehnic-al-comisiei-de-monitorizare-a-scim_iunie-2023/

Finalizat

Îngrijitoare

 

Direcția Social Administrativă – Compartimentul asigurare curățenie spații de învățământ și administrative

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-dsa-facultatea-de-farmacie-mai-2023_2/

În desfășurare

Secretar II

Departamentul XIV- Microbiologie

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ii-departamentul-xiv-microbiologie-mai-2023/

În desfășurare

Laborant I

Facultatea de Farmacie, Departamentul II

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-i-facultatea-de-farmacie-departamentul-ii_mai-2023/

Finalizat

Curier 

REGISTRATURA UNIVERSITĂȚII – SERVICIUL SECRETARIAT
GENERAL UNIVERSITATE- DIRECȚIA SECRETARIAT GENERAL
UNIVERSITATE

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/curier_mai-2023/

Finalizat

Administrator financiar III

 

Biroul Financiar-Compartimentul Taxe studenți

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/administrator-financiar-iii-ss-biroul-financiar-taxe-studenti-mai-2023/

Finalizat

Administrator financiar I

 

 

Serviciul Financiar-Contabil Biroul Financiar-Compartimentul financiar

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-ss-biroul-financiar-compartimentul-financiar-mai-2023/

Finalizat

Îngrijitoare

 

Direcția Social Administrativă-Facultatea de Farmacie

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/ingrijitoare-dsa-facultatea-de-farmacie-mai-2023/

Finalizat

Secretar 0.5 normă – CSUD

Consiliul Studiilor Universitare de Doctorat, Biroul Școală Doctorală

1

Determinată

https://www.umft.ro/secretar-0-5-norma-csud/

Finalizat

Îngrijitoare – DSA

Direcția Social
Administrativă –Compartimentul Administrare spații de învățământ și administrative

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-dsa/

Finalizat

Laborant I

Disciplina: Parazitologie

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/laborant-i-parazitologie-mai-2023/

Finalizat

Administrator Patrimoniu

Direcția Social
Administrativă –Compartimentul Administrare spații de învățământ și administrative

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-patrimoniu-mai-2023/

Finalizat

Cercetător în medicină generală

 

MEDI.COM-RARE

2

Determinată

https://www.umft.ro/cercetator-in-medicina-generala-medi-com-rare-martie-2023/

Finalizat

Administrator patrimoniu

Direcția Social Administrativă – Medicină II

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/administrator-patrimoniu-medicina-ii-martie-2023/

Finalizat

Laborant I

Facultatea de Farmacie, Departamentul I

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-i-ss-farmacie_martie-2023/

Finalizat

Laborant II

Facultatea de Farmacie, Departamentul I

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-ii-sm-farmacie_martie-2023/

Finalizat

Laborant I

 

Disciplina: Biologie celulară și moleculară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-i-biologie-martie-2023/

Finalizat

Administrator financiar

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/anunt-adm-fin-i-site-biroul-r-u-martie-2023_repost/

Finalizat

Informatician

Serviciul IT

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/informatician-martie-2023/

Finalizat

Responsabil tehnic cu execuția

MEDI.COM-RARE

1

Determinată

https://www.umft.ro/responsabil-tehnic-cu-executia-medi-com-rare/

Finalizat

Responsabil financiar

MEDI.COM-RARE

1

Determinată

https://www.umft.ro/responsabil-financiar-medi-com-rare/

Finalizat

Responsabil achiziții

MEDI.COM-RARE

1

Determinată

https://www.umft.ro/responsabil-achizitii-medi-com-rare/

Finalizat

Manager proiect

MEDI.COM-RARE

1

Determinată

https://www.umft.ro/manager-proiect-medi-com-rare/

Finalizat

Cercetător în medicină generală/Responsabil implementare 2

MEDI.COM-RARE

2

Determinată

https://www.umft.ro/cercetator-in-medicina-generala-responsabil-implementare-2-medi-com-rare/

Finalizat

Cercetător în medicină generală/Responsabil implementare 1

MEDI.COM-RARE

2

Determinată

https://www.umft.ro/cercetator-in-medicina-generala-responsabil-implementare-1-medi-com-rare/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

În cadrul Direcției Social-Administrative al UMF „Victor Babeș” din Timișoara

1

Determinată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-determinata-martie-2023/

Finalizat

Tehnician echipamente de calcul și rețele

Birou Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnician-echipamente-de-calcul-si-retele-februarie-2023/

Finalizat

Muncitor calificat – Lăcătuș

Birou Tehnic

 

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/muncitor-calificat-lacatus-februarie-2023/

Finalizat

Tehnician

Disciplina Radiologie și Imagistică Medicală Generală și Dento-Maxilară, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnician-radiologie-martie-2023/

Finalizat

Administrator financiar I

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-biroul-ru-martie-2023/

Finalizat

Specialist în domeniul securității și sănătății în muncă/ Inginer

Serviciul intern de prevenire și protecție

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/specialist-in-domeniul-securitatii-si-sanatatii-in-munca-inginer-februarie-2023/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

În cadrul Direcției Social-Administrative al UMF „Victor Babeș” din Timișoara (Extensia DEVA)

1

Determinată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie_deva_februarie-2023/

Finalizat

Specialist Resurse Umane/ Referent de specialitate

Direcția Resurse Umane – Biroul salarizare

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/specialist-resurse-umane-referent-de-specialitate-ianuarie-2023/

 

Finalizat

Portar

Serviciul PSI, la Universitatea de Medicină Și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/portar-ianuarie-2023/

Finalizat

Instalator

Birou Tehnic

1

Determinată

https://www.umft.ro/instalator-post-3-determinata-ianuarie-2023/

Finalizat

Instalator

Birou Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/instalator-post-2-ianuarie-2023/

Finalizat

Instalator

Birou Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/instalator-post-1-ianuarie-2023/

Finalizat

Casier

Direcția Financiar-Contabilă, Biroul contabilitate- Compartimentul contabilitate

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/casier-ianuarie-2023/

Finalizat

Denumirea postului

Locul de muncă

Numărul de posturi

Durată post

Informații concurs:  anunțul de concurs,  calendar, condiții specifice, bibliografie, rezultate

Stare concurs

Laborant I (SS)

Disciplina Medicină Dentară preventivă, comunitară și sănătate orală, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-i-ss-medicina-dentara-preventiva-decembrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar III

Direcția Financiar-Contabil

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-iii-ss-decembrie-2022/

Finalizat

Laborant

Disciplina Morfopatologie

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-morfopatologie-decembrie-2022/

Finalizat

Secretar III

Secretariat Facultatea de Medicină Dentară

1

Determinată

https://www.umft.ro/secretar-iii-secretariat-medicina-dentara-noiembrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar (M)

Direcția Financiar-Contabil

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-m-directia-financiar-contabil/

Finalizat

Secretar Debutant

Secretariat Școala Doctorală

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-debutant-secretariat-scoala-doctorala/

Finalizat

Îngrijitoare Curățenie

Direcția Social-Administrativă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-directia-social-administrativa/

Finalizat

Cercetător in medicina generală

MEDI.COM-RARE

2

Determinată

https://www.umft.ro/cercetator-in-medicina-generala-medi-com-rare/

Finalizat

Inginer de sistem in informatica

MEDI.COM-RARE

1

Determinată

https://www.umft.ro/inginer-de-sistem-in-informatica-medi-com-rare/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativa

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-noiembrie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

În cadrul Direcției Social-Administrative al UMF „Victor Babeș” din Timișoara,
Cămin 10

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-camin-10-noiembrie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

În cadrul Direcției Social-Administrative al UMF „Victor Babeș” din Timișoara,
extensia Lugoj

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-lugoj-noiembrie-2022/

Finalizat

Tehnician IT debutant

Serviciul IT

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnician-it-debutant-noiembrie-2022/

Finalizat

Secretar II

Secretariat Facultatea de Farmacie

1

Determinată

https://www.umft.ro/secretar-ii-farmacie-octombrie-2022/

Finalizat

Secretar debutant

Secretariat Școala Doctorală

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-debutant-doctorat-octombrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar I

Direcția Resurse Umane – Biroul Evaluare profesională, concursuri și
Digitizare RU

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-dru-concursuri-octombrie-2022-2/

Finalizat

Referent Resurse Umane II

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

 1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/referent-resurse-umane-ii-octombrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar I

Serviciul Aprovizionare si Achiziții Publice

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-serviciul-achizitii-si-aprovizionare_octombrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar I

 

Direcția Financiar-Contabilă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-contabilitate_octombrie-2022/

Finalizat

Secretar-traducător

Departamentul de suport al diseminării rezultatelor cercetării științifice

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-traducator-noiembrie-2022/

Finalizat

Secretar

Biroul Erasmus (Prorectoratul Relații Internaționale)

1

Determinată

https://www.umft.ro/secretar-erasmus-noiembrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar I

Direcția Resurse Umane – Biroul Evaluare profesională, Concursuri și
Digitalizare RU

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-octombrie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativa

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-octombrie-2022/

Finalizat

Tehnician IT debutant

Serviciul IT

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnician-it-debutant-septembrie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativa

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-septembrie-2022/

Finalizat

Administrator financiar

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-ru_septembrie-2022/

Finalizat

Laborant debutant

Disciplina Ortodonție- Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-debutant-ortodontie-iunie-2022/

Finalizat

Asistent cercetare (SS)

Disciplina Biochimie, Departamentul de Biochimie și Farmacologie, Facultatea
de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/asistent-cercetare-ss-biochimie-iunie-2022/

Finalizat

Laborant grad I (SS)

Disciplina Biochimie, Departamentul de Biochimie și Farmacologie, Facultatea
de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-grad-i-ss-biochimie-iunie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativa

1

Determinată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-determ-iunie-2022/

Finalizat

Portar

Serviciul PSI

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/portar-iunie-2022/

Finalizat

Laborant (SS)

Disciplina Fiziologie, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-ss-disciplina-fiziologie/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativa

2

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-iunie-2022/

Finalizat

Secretar debutant (M)

Departamentul X- Chirurgie II, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/secretar-debutant-m-departamentul-x-chirurgie-ii/

Finalizat

Secretar II (SS)

Departamentul IX- Chirurgie I, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ii-ss-departamentul-ix-chirurgie-i/

Finalizat

Instalator apă, canal (per. det.)

Biroul Tehnic

1

Determinată

https://www.umft.ro/instalator-apa-canal-iunie-2022-per-det/

Finalizat

Laborant/ Tehnician

Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/laborant-tehnician-mai-2022/

Finalizat

Șef Birou – Serviciul Intern de Prevenire și Protecție

Serviciul Intern de Prevenire și Protecție

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-serviciul-intern-de-prevenire-si-protectie/

Finalizat

Instalator apă, canal

Biroul Tehnic

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/instalator-apa-canal-2-iunie-2022/

Finalizat

Laborant gr.II (PL) (2)

Disciplina Radiologie și imagistică medicală generală și dento-maxilară,
Departamentul II, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-gr-ii-pl-2/

Finalizat

Laborant gr.II (PL) (1)

Disciplina Radiologie și imagistică medicală generală și dento-maxilară,
Departamentul II, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-gr-ii-pl-1/

Finalizat

ÎNGRIJITOARE CURĂȚENIE

Direcția Social-Administrativa

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-2-mai-2022-2/

Finalizat

Tehnician-Informatician debutant

Serviciul IT

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnician-informatician-debutant/

Finalizat

ÎNGRIJITOARE CURĂȚENIE

Direcția Social-Administrativa

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-mai-2022/

Finalizat

Laborant (SSD)

Disciplina Fiziologie, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-ssd-fiziologie-aprilie-2022/

Finalizat

Muncitor Calificat / Tipografie / Poligrafie (0.5 N)

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL TEHNOREDACTARE ȘI GRAFICĂ

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/muncitor-calificat-tipografie-poligrafie-0-5-n/

Finalizat

Șef Birou – Biroul Resurse Umane

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-biroul-resurse-umane/

Finalizat

Referent/Specialist Resurse Umane

Direcția Resurse Umane – Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

 

https://www.umft.ro/referent-specialist-resurse-umane-aprilie2022/

Finalizat

Secretar

Direcția Secretariat General Universitate

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-dsgu/

Finalizat

Secretar debutant (SS)

Departamentul VII- Medicină internă II
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-debutant-ss-departamentul-vii-medicina-interna-ii/

Finalizat

Instalator apă, canal

Biroul Tehnic

2

Nedeterminată

https://www.umft.ro/instalator-apa-canal-2-martie-2022/

Finalizat

Referent Resurse Umane

Direcția Resurse Umane – Biroul Salarizare

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/referent-resurse-umane-februarie-2022/

Finalizat

Laborant în învățământ I

Facultatea de Farmacie

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-in-invatamant-i-farmacie-februarie-2022/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social-Administrativă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-ianuarie-2022/

Finalizat

Șef birou

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL TEHNOREDACTARE ȘI GRAFICĂ

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-editura/

Finalizat

Șef birou (Consilier editorial)

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL CONTRACTARE ȘI TIPAR

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-consilier-editorial-editura/

Finalizat

Referent de specialitate-Grafician

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL TEHNOREDACTARE ȘI GRAFICĂ

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/referent-de-specialitate-grafician-editura/

Finalizat

Tehnoredactor

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL CONTRACTARE ȘI TIPAR

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/tehnoredactor-editura/

Finalizat

Operator/
Controlor date

EDITURA VICTOR BABEȘ, BIROUL CONTRACTARE ȘI TIPAR

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/operator-controlor-date-editura/

Finalizat

Secretar (SS) 

Departamentul XIII- Boli Infecțioase,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-xiii-boli-infectioase/

Finalizat

Denumirea postului

Locul de muncă

Numărul de posturi

Durată post

 Informații concurs:  anunțul de concurs,  calendar, condiții specifice, bibliografie, rezultate

Stare concurs

Secretar debutant (SS)

 

Departamentul IV- Biochimie și Farmacologie,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-debutant-ss-departamentul-iv-biochimie-si-farmacologie/Finalizat

Șef Serviciu – Prorectoratul de Relații Internaționale

Prorectoratul de Relații Internaționale

 1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-serviciu-prorectoratul-de-relatii-internationale/Finalizat

SECRETAR III (SS) – MD

Secretariat Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-iii-ss-md/Finalizat

Laborant gr.III (SSD) – Disciplina Patologie Orală

Disciplina Patologie orală, Departamentul I, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-gr-iii-ssd-disciplina-patologie-orala/Finalizat

Secretar III (SS) –Departamentul III- Științe funcționale

Departamentul III- Științe funcționale,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-iii-ss-departamentul-iii-stiinte-functionale/Finalizat

Secretar III (M) – Departamentul XII- Obstetrică-Ginecologie

Departamentul XII- Obstetrică-Ginecologie,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-iii-m-departamentul-xii-obstetrica-ginecologie/Finalizat

Laborant gr.III (SSD)

Disciplina Radiologie și imagistică medicală generală și dento-maxilară,
Departamentul II, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-gr-iii-ssd-disciplina-radiologie-si-imagistica-medicala-generala-si-dento-maxilara/Finalizat

Laborant gr.II (M)

Disciplina Radiologie și imagistică medicală generală și dento-maxilară,
Departamentul II, Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-gr-ii-m-disciplina-radiologie-si-imagistica-medicala-generala-si-dento-maxilara/Finalizat

Secretar I (SS)

Biroul Digitizare și verificare teze de doctorat

7

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/secretar-i-ss-biroul-digitizare/Finalizat

Secretar I (M)

Biroul Digitizare și verificare teze de doctorat

1

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/secretar-i-m-biroul-digitizare/

Finalizat

Laborant debutant (SS)

Disciplina Biochimie, Departamentul de Biochimie și Farmacologie,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-debutant-ss-disciplina-biochimie/

Finalizat

Secretar (SS)

 

Departamentul XIII- Boli Infecțioase,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-xiii-boli-infectioase-facultatea-de-medicina/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social Administrativă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-decembrie-2021/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul XI- Pediatrie,
Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-xi-pediatrie/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul II,
Facultatea de Medicină Dentară

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-ii-facultatea-de-medicina-dentara/

Finalizat

Portar

Serviciul PSI, la Universitatea de Medicină Și Farmacie ”Victor Babeș” Timișoara

2

Nedeterminată

https://www.umft.ro/portar-noiembrie-2021/

Finalizat

Tehnician grad I

Compartimentul Administrare website și platforme de e-learning

1

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/tehnician-grad-i-compartimentul-administrare-website-si-platforme-de-e-learning/

Finalizat

Laborant în învățământ II

Facultatea de Farmacie

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-in-invatamant-ii-facultatea-de-farmacie/

Finalizat

Operator introducere, validare și prelucrare date

Disciplina Propedeutică și Materiale Dentare,
Facultatea de Medicină Dentară

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/operator-introducere-validare-si-prelucrare-date-disciplina-propedeutica-si-materiale-dentare/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul I,
Facultatea de Farmacie

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-i-facultatea-de-farmacie/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul II,
Facultatea de Farmacie

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-ii-facultatea-de-farmacie/

Finalizat

Analist programator I A

Direcția Financiar-Contabilă

1

Determinată – 12 luni

 https://www.umft.ro/analist-programator-i-a-directia-financiar-contabila/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social Administrativă

1

Determinată – 6 luni

 https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie/

Finalizat

Laborant debutant

Facultatea de Medicină Dentară, Disciplina Tehnologia Protezelor
Dentare (Tehnică Dentară)

1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/laborant-debutant-disciplina-tehnologia-protezelor-dentare-tehnica-dentara/

Finalizat

Îngrijitoare curățenie

Direcția Social Administrativă

2

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/ingrijitoare-curatenie-2-posturi/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul III,
Facultatea de Medicină Dentară

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-iii-facultatea-de-medicina-dentara/

Finalizat

Secretar (SS)

Departamentul I,
Facultatea de Medicină Dentară

 1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss-departamentul-i-facultatea-de-medicina-dentara/

Finalizat

Secretar I (SS)

Departamentul XVI-Balneologie, Recuperare medicală și Reumatologie,
Facultatea de Medicină

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/secretar-i-ss-departamentul-xvi-facultatea-de-medicina/

Finalizat

Instalator apă, canal

Biroul Tehnic 

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/instalator-apa-canal/

Finalizat

Secretar grad II

Direcţia Informatizare, Serviciul Comunicare şi Media digitală

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/secretar-grad-ii-directia-informatizare-serviciul-comunicare-si-media-digitala/

Finalizat

Consilier în învățământ – studenți străini (Referent de specialitate)

Compartimentul Consiliere și Orientare în Carieră

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/consilier-in-invatamant-studenti-straini-referent-de-specialitate/

Finalizat

Șef Serviciu Tehnic

Serviciul Tehnic

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/sef-serviciu-tehnic/

Finalizat

Secretar (SS/SSD)

Disciplina Histologie, Departamentul II- Morfopatologie Microscopică,
Facultatea de Medicină

 1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-ss/

Finalizat

Laborant grad II

Disciplina Biochimie, Departamentul de Biochimie și Farmacologie,
Facultatea de Medicină

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/laborant-grad-ii-disciplina-biochimie/

Finalizat

Laborant grad III

Disciplina Protetică dentară-Facultatea de Medicină Dentară

 1

Nedeterminată

 https://www.umft.ro/laborant-grad-iii/

Finalizat

Electrician

Biroul Tehnic

 1

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/electrician_biroul_tehnic/

Finalizat

Asistent cercetare – Membru Doctorand

Facultatea de Farmacie, Centrul de Cercetare pentru Evaluari Farmacotoxicologice

1

Determinată – 14 luni

https://www.umft.ro/asistent-cercetare-membru-doctorand/

Finalizat

Inginer I (Inginer tehnolog în protecția mediului)

Serviciul intern de prevenire și protecție

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/inginer-i-inginer-tehnolog-in-protectia-mediului/

Finalizat

Referent de specialitate

Departamentul de suport al diseminării rezultatelor cercetării științifice

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/referent-de-specialitate-cercetare/

Finalizat

Șef Birou Administrativ

Direcția Social Administrativă – Biroul Administrativ

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-administrativ-dsa/

Finalizat

Tehnician grad I

Compartimentul Administrare website și platforme de e-learning

1

Determinată – 3 luni

https://www.umft.ro/tehnician-grad-i/

Finalizat

Administrator financiar II

Direcția Financiar-Contabilă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-ii/

Finalizat

Administrator financiar I

Direcția Financiar-Contabilă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i/

Finalizat

Laborant în învățământ I

Facultatea de Farmacie

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/laborant-in-invatamant-i-facultatea-de-farmacie/

Finalizat

Portar

Serviciul Pază și PSI

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/portar/

Finalizat

Încărcător – descărcător

Serviciul Aprovizionare și Achiziții Publice

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/incarcator-descarcator/

Finalizat

Administrator financiar I

Biroul Salarizare

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/administrator-financiar-i-directia-resurse-umane-biroul-salarizare/

Finalizat

Electrician

Biroul Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/electrician-2/

Finalizat

Casier încasator

Direcția Social-Administrativă- Cămin 1-2

1

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/casier-incasator/

Finalizat

Arhivar I (studii medii)

Serviciul Secretariat Administrativ – Compartimentul Arhivă

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/arhivar-i-studii-medii/

Finalizat

Secretar I (studii medii)

Secretariat Prorectori

1

Determinată – 12 luni

https://www.umft.ro/secretar-i-studii-medii/

Finalizat

Șef birou

Biroul Senat universitar

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-biroul-senat-universitar/

Finalizat

Șef serviciu

Serviciul Secretariat Administrativ

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-serviciu-serviciul-secretariat-administrativ/

Finalizat

Secretar III

Disciplina Radiologie și Imagistică medicală, Facultatea de Medicină

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-grad-iii/

Finalizat

Inginer I

Biroul Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/inginer-i-biroul-tehnic/

Finalizat

Secretar III

Secretariatul Facultății de Medicină – program de studii AMG Deva

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-grad-iii-deva/

Finalizat

Șef Birou Contabilitate

Direcția Financiar-Contabilă – Biroul Contabilitate

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-contabilitate/

Finalizat

Șef Birou Financiar

Direcția Financiar-Contabilă – Biroul Financiar

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-birou-financiar/

Finalizat

Șef Cancelarie/Director

Cancelaria Rectorului

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/sef-cancelarie-director/

Finalizat

Laborant II

Disciplina Pedodonție-Facultatea de Medicină Dentară

1

Determinată – 6 luni

https://www.umft.ro/laborant-grad-ii/

Finalizat

Referent Resurse Umane

Biroul Resurse Umane

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/referent-resurse-umane/

Finalizat

Electrician

Biroul Tehnic

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/electrician/

Finalizat

 Secretar I

Compartimentul Administrare website și platforme de e-learning

1

Nedeterminată

https://www.umft.ro/secretar-i/

Finalizat