Topic: Susținere Concurs Director CSUD – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara
Time: Jun 18, 2024 09:45 AM Bucharest
Meeting ID: 915 8016 6259
Passcode: 786803
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „VICTOR BABEŞ” DIN TIMIŞOARA
anunță:
În temeiul art. 11 alin (8) lit. c) din Regulamentul-cadru privind studiile universitare de doctorat, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 3020/2024, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara anunță organizarea concursului public pentru ocuparea postului de Director al Consiliului Studiilor Universitare de Doctorat, pentru mandatul 2024 – 2029, concurs ce va avea loc în data de 18 iunie 2024.
La concursul pentru ocuparea postului de director al CSUD se pot prezenta numai persoane care au dreptul de a conduce doctorate și care îndeplinesc standardele minimale și obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, a anunțului privind scoaterea la concurs a postului.
Candidaturile se depun la data de 13 iunie 2024 la registratura Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Informații suplimentare se pot obține la sediul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Direcția Resurse Umane, e-mail: hr@umft.ro.
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor depune următoarele documente:
- diplomele de studii universitare de licență, masterat, doctorat, după caz;
- CV-ul candidatului – model Europass;
- lista completă de lucrări științifice;
- Plan managerial privind strategia de dezvoltare a Școlilor Doctorale din cadrul UMFVBT, a resurselor sale materiale și umane și a capacității de a atrage resurse financiare prin proiecte naționale și internaționale;
- Fișa de verificare a îndeplinirii standardelor minimale și obligatorii pentru acordarea atestatului de abilitare, conform Anexei nr. 1 din Metodologie;
- Cerere de înscriere la concurs;
- Declarație pe proprie răspundere privind situațiile de incompatibilitate;
- Copie după cartea de identitate;
- Documente justificative privind activitatea profesională și științifică relevantă (coordonare și organizare de activități în cadrul școlilor doctorale, conducere de proiecte în care sunt implicați studenți doctoranzi, desfășurarea de proiecte internațional câștigate prin competiție).
Candidaturile pentru postul de director al CSUD se depun la registratura universității.
Depunerea dosarelor de concurs: | 13.06.2024, termen limită ora 15.00 |
Publicarea listei candidaților înscriși | 13.06.2024, ora 15.00 – 14.06.2024, ora 15.00 |
Susținerea concursului: | 18.06.2024, ora 10.00, Sala Consiliului de Administrație |
Comunicarea notei finale a concursului: | 18.06.2024, ora 14.00 |
Depunerea contestațiilor: | 18.06.2024, ora 14.00 – 19.06.2024, ora 14.00 |
Soluționarea contestațiilor: | 19.06.2024, ora 14.00 – 20.06.2024, ora 14.00 |
Publicarea rezultatelor finale pe pagina de internet a UMFVBT | 20.06.2024, ora 14.00 – 21.06.2024, ora 14.00 |
Încheierea contractului de management pe o perioadă de 5 ani | 21.06.2024 – 28.06.2024 |