Adresa: România, Timișoara, B-dul Liviu Rebreanu, Nr 156, Clinica Neurologie I, Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara, Etajul 9
Telefon: 0374 161210
E-mail: neurologie1@umft.ro
Şef clinică universitară
Membri
Disciplina de Neurologie a fost înființată odată cu înființarea Facultății de Medicină din Timișoara. Primul conducător al acestei clinici a fost Prof. Dr. Oscar Sager între 1949 și 1955, acesta fiind elev al profesorului Gheorghe Marinescu – personalitate marcantă a comunității neurologice mondiale. Între anii 1955 și 1978 Clinica de Neurologie a fost condusă de Prof. Dr. Alexandru Șofletea, urmând ca între anii 1978-1987 Prof. Dr. Enciu Minciu să preia conducerea. Între anii 1987-1992 conducerea i-a revenit Prof. Dr. Harry Marcovici iar mai târziu, între anii 1992-2011 Prof. Dr. Alexandru Zolog. Din anul 2011 până în anul 2014 au existat două discipline de Neurologie, Neurologie I – sub conducerea Prof. Dorina Scutelnicu și Neurologie II – sub conducerea Prof. Mihaela Simu. Începând cu anul 2014 cele două discipline s-au reunit în cadrul unei singure Discipline de Neurologie sub conducerea Prof. Mihaela Simu, până în 2022, când a avut loc o nouă scindare în două discipline: Neurologie I și Neurologie II.
În prezent, Disciplina Neurologie I se află sub conducerea Prof. Dragoș Cătălin Jianu, având în echipă alți 5 membri (un conferențiar universitar, un șef de lucrări și trei asistenți universitari), a căror activitate didactică presupune pe lângă cursul de Neurologie destinat studenților din anul V al Facultății de Medicină Generală (Română și Franceză), și cursurile pentru studenții de anul II ai Facultății de Balneofiziokinetoterapie. De asemenea, sunt desfășurate programe de master în domeniul medicină, privind recuperarea afecțiunilor neurologice și măsurile educaționale în patologia neurologică. Totodată, în cadrul Disciplinei Neurologie I are loc activitatea de formare a medicilor specialiști prin rezidențiat, activitatea de pregătire a medicilor în cadrul programului de doctorat precum și activitate de educație medicală continuă postuniversitară în domeniul neurologiei, cu accent asupra bolilor cerebrovasculare (flebotromboze și tromboflebite cerebrale, afazii vasculare), asupra ecografiei Doppler extra și transcranian precum și asupra patologiei neuro-oftalmologice.
Sub conducerea Prof. Dragoș Cătălin Jianu (Director de proiect) a fost înființat în luna martie a anului 2021 Centrul de cercetare cognitivă în patologia neuropsihiatrică – acronim (NEUROPSY-COG), centru care reunește specialiști din disciplinele de Neurologie și Psihiatrie, cu o colaborare strânsă și în cadrul altor discipline precum: Nefrologie, Neurochirurgie, Informatică și biostatistică medicală, Fiziopatologie – neurofiziologie, Sănătate publică etc. Rolul principal al acestui Centru de cercetare este acela de a evalua și diagnostica disfuncția cognitivă dată de boala vasculară a vaselor mari și de boala vasculară a vaselor mici, de a valida în practică anumite baterii de teste psihologice pentru identificarea deficitului cognitiv și mai ales a deficitului de la nivelul cogniției sociale, dar și elaborarea unor planuri de intervenție în tulburări psihiatrice. De asemenea, se propune cercetarea rolului stimulării magnetice transcraniene în recuperarea pacienților afazici. Prin activitatea Centrului de cercetare se urmărește crearea unei infrastructuri de cercetare-dezvoltare și inovație, capabilă să susțină și să faciliteze activități și direcții de cercetare necesare pentru o creștere a calității vieții persoanelor cu patologie neurologică sau psihiatrică.