Adresa: Str. Victor Babeș, Nr. 16, Timişoara
Telefon: 0256707513
E-mail: zoom.microbiologie@umft.ro, zoom.microbiologie2@umft.ro, licker.monica@umft.ro
Şef catedră universitară
Membri
Disciplina de Microbiologie a fost înfiinţată în anul 1946 de către Prof. Dr. Ioan Mesrobeanu. În anii următori, catedra de Microbiologie a fost condusă pe rând de: Conf. Dr. Iancu Ivan, Conf. Dr. Maria W. Zalman, Conf. Dr. Anuţa Elias, Şef Lucrări Dr. Csáky Nicolae, Prof. Dr. Lazăr Zoe, Prof. Dr. Moldovan Roxana. Virusologia a fost introdusă ca disciplină independentă în anul 1950, titular fiind Prof. Dr. Gheorghe Badenski. După transferarea domniei sale la IMF Cluj Napoca, virusologia s-a predat în cadrul Disciplinei de Microbiologie. Începând cu anul 1996, Disciplina de Microbiologie – Virusologie s-a separat de cea de Parazitologie, iar conducerea disciplinei a fost preluată de Prof. Dr. Roxana Moldovan, iar din anul 2018 pana in prezent, de Prof. Dr. Monica Licker.
Cursul de Microbiologie-Virusologie este unul din cursurile obligatorii, fiind prezent în programa anului I sau II a tuturor facultăţilor şi specializărilor, atât la secţiile cu predare în limba română, cât şi la secţiile în limbile engleză şi franceză. De asemenea, Cursul de Microbiologie clinică este opţional pentru studenţii anului IV ai Facultăţii de Medicină. Pregatirea oferită în cadrul disciplinei de Microbiologie – Virologie ocupă un loc important în formarea viitoarelor cadre medicale. De asemenea, in ultimii ani cadre didactice ale disciplinei noastre au fost implicate în organizarea unor activităţi în cadrul manifestărilor studenţeşti (workshop-uri, coordonare de lucrări ştiinţifice, cursuri).
Începând cu anul universitar 2017/2018, la nivelul disciplinei noastre s-a format un colectiv de studenţi cu activităţi de voluntariat (VADA), cu numeroase rezultate şi iniţiative frumoase în domeniu (workshopuri Medis, prelegeri, participări la manifestări ştiinţifice ale organizaţiilor studenţeşti). În anul 2018, aceştia au obţinut premiul I la Congresul Internaţional pentru Studenţi din Craiova, cu o lucrare ştiinţifică de microbiologie.
O importantă latură a activităţii noastre este reprezentată de activitatea de cercetare, care a fost polarizată pe studiul rezistenţei la chimioterapicele antiinfecţioase, fenotiparea şi genotiparea germenilor cu potenţial nosocomial din secţii cu risc. De asemenea, colectivul disciplinei noastre s-a implicat în activităţi de cercetare cu o serie de alte specialităţi din cadrul UMFT, dar şi cu alte universităţi. Activitatea de cercetare a fost concretizată de-a lungul timpului în 6 granturi câştigate prin concurs cu finanţare din fondul naţional, în care membri ai disciplinei au ocupat funcţia de director/responsabil de proiect (CNCSIS 42612/2000, 2 granturi CNCSIS, tip “TD” 2002, Viasan 310/2004, PNII 42121/01.10.2008, PNII 41-011/2007), 4 granturi câştigate prin concurs cu finanţare privată, precum si 7 studii clinice finalizate. În momentul de față, membrii disciplinei sunt parte a proiectului româno-ungar ROHU339/HEALTH-PREGN-RO-HU/2019-2020. Toata această activitate de cercetare a avut ca rezultat publicarea a peste 50 de articole în reviste indexate ISI Web of Science. Colectivul disciplinei noastre s-a implicat în activităţi de cercetare in colaborare cu o serie de alte specialităţi din cadrul UMFT dar şi cu alte universităţi.
De asemenea, la nivelul disciplinei au fost finalizate şi confirmate un număr de 19 doctorarate (17 sub coordonarea Prof. Dr. Roxana Moldovan şi 2 sub conducerea Prof. Dr. Monica Licker), iar alte 7 doctorate sunt în lucru.
Toate cadrele didactice membri ai disciplinei sunt medici primari medicină de laborator, medici specialişti/primari microbiologie medicală (unii având şi alte specialităţi) cu o bogata experienţă în domeniu. Majoritatea au integrare clinică în spitalele clinice universitare din Timişoara (în cadrul laboratoarelor clinice, al Serviciului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale (SPIAAM), în cabinetele de dermatologie din cadrul ambulatoriului de specialitate) sau muncesc în laboratoare private.
Sub îndrumarea cadrelor didactice ale disciplinei au fost şi sunt coordonaţi şi îndrumaţi medici rezidenţi din numeroase specialităţi: medicină de laborator, microbiologie medicală, epidemiologie, boli infecţioase, parodontologie. De asemenea, organizăm anual cursuri postuniversitare pentru medici, biologi, biochimişti.
Prof. Dr. Monica Licker este în prezent vicepreşedinte al Societăţii Române de Microbiologie (SRM) şi reprezentant al SRM în International Federation of Infection Control (IFIC) şi European Network to Promote infection Prevention for Patient Safety (Eunetips). In perioada 2007 – 2008, Prof. Dr. Monica Licker a fost punct naţional de contact pentru România în cadrul reţelei europene Hospitals în Europe Linked for Infection Control throught surveillance-Improving patients safety (HELICS-IPSE). În această calitate, a participat la întâlnirile periodice ale societăţilor/reţelelor mai sus menţionate, aducându-şi contribuţia (prin raportarea datelor de rezistenţă la nivel naţional şi internaţional), la desfăşurarea unei mai bune activităţi de control a germenilor multirezistenţi şi implicit, controlul infecţiilor asociate asistenţei medicale în partea de vest a ţării.