Contactează-ne

Adresa: Piaţa Eftimie Murgu, Nr. 2, 300041, Timisoara
Telefon: 0256494604
E-mail: ionut.ledeti@umft.ro

 
Colectivul catedrei universitare

Şef catedră universitară

📲 Telefon:  0256494604

📧 Email: ionut.ledeti@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

Membri

📲 Telefon:  0256494604

📧 Email: simu.sebastian@umft.ro

📃 Curriculum vitae

         

Prezentare generală

SCURT ISTORIC AL CATEDREI

Catedra universitară de Chimie fizică s-a constituit în anul universitar 1992-1993, atunci când prima generaţie a specializării Farmacie (înfiinţată în anul 1991) din cadrul Facultăţii de Medicină Generală din Timişoara a ajuns în anul II, unde se studiază această materie.

Primul şef de disciplină a fost prof.dr. Zeno Simon (membru corespondent al Academiei Române), secondat la lucrările practice de dr.chim. Ludovic Kurunczi, în acea perioadă cadru didactic asociat în regim de plata cu ora şi cercetător principal II la Institutul de Chimie Timişoara al Academiei Române. În scurt timp, dr.chim. Ludovic Kurunczi a preluat şi predarea cursului de Chimie fizică, iar din 1995 a devenit titular prin concurs al postului de conferenţiar universitar şi şef de disciplină. Începând cu 1998, conf.univ.dr. Ludovic Kurunczi a ocupat prin concurs poziţia de profesor titular al disciplinei Chimie fizică, asigurând până în februarie 2012 şi coordonarea disciplinei.

În perioada 2012-2017, coordonarea disciplinei a fost asigurată de prof.univ.dr. Georgeta-Maria Simu. În septembrie 2017, disciplina suferă o pierdere fulgerătoare, prin trecerea în eternitate a celei care a fost cadru didactic apreciat, colegă extraordinară şi prietenă de nădejde, prof.univ.dr. Georgeta-Maria Simu.

Începând cu luna septembrie 2017, şef de disciplină devine conf.univ.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi, care ocupă prin concurs postul de profesor universitar începând cu septembrie 2020. Începând cu anul 2024, disciplina Chimie fizică devine Catedra universitară de Chimie fizică.

În perioada 1993-1995, lucrările practice s-au desfăşurat sub supravegherea domnului drd. chim. Traian Sulea în laboratorul de Chimie fizică al Universităţii de Vest Timişoara, disciplina nedispunând de laborator propriu. În perioada 1996-1999, conducerea lucrărilor practice revine doamnei chim. Gabriela Suru, cercetător ştiinţific la Institutul de Chimie Timişoara al Academiei Române. Totodată, în această perioadă s-a iniţiat amenajarea şi utilarea unui laborator propriu al disciplinei, într-o clădire pusă la dispoziţia studenţilor Facultătii de Farmacie de către Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara. Dotarea cu aparatură a laboratorului s-a realizat ţinând cont de specificul disciplinei, în strânsă conexiune cu necesităţile disciplinelor de specialitate din domeniul farmaceutic.

Acreditarea definitivă a Facultăţii de Farmacie din Timişoara din anul 2000 a atras după sine şi o consolidare a disciplinei de Chimie fizică, prin obţinerea de noi dotări. În perioada 1999-2004, s-a alăturat disciplinei dl. asistent chimist Dan Fara, absolvent al Universităţii de Vest Timişoara, iar în perioada 2004-2008, postul de preparator universitar a fost ocupat de farm. Claudia Temereancă, absolventă a facultăţii noastre. Aceasta a deţinut postul de preparator universitar până în anul universitar 2007-2008. În octombrie 2008 se alătură disciplinei drd.chim. Ionuţ-Valentin Ledeţi, care ocupă ca titular prin concurs postul de preparator universitar în luna februarie 2009, preluând totodată conducerea lucrărilor practice la secţia cu predare în limba română. Din toamna anului 2017, disciplinei i se alătură şi farm. drd. Sebastian-Claudiu Simu, în calitate de cadru didactic asociat, acesta ocupând prin concurs postul de asistent universitar pe perioadă determinată, începând cu anul universitar 2018-2019 şi până în iunie 2023. În prezent, domnul Dr. Sebastian-Claudiu Simu ocupă postul titular de şef de lucrări în cadrul disciplinei, începând cu anul universitar 2023-2024.

În anul 1998 s-a înfiinţat formaţiunea de studiu Farmacie în limba franceză, care funcţionează şi la ora actuală în cadrul facultăţii. În perioada 1998-2009, cursurile de Chimie fizică în limba franceză au fost susţinute de prof.univ.dr. Ludovic Kurunczi, iar conducerea lucrărilor practice a fost preluată începând cu anul 1999 de regretata dr.chim. Georgeta-Maria Simu, în calitate de cadru didactic asociat, cercetător principal gradul II la Institutul de Chimie Timişoara al Academiei Române. În anul 2009, dr. Georgeta-Maria Simu ocupă prin concurs postul de conferenţiar universitar titular în cadrul disciplinei, preluând şi predarea cursurilor la secţia franceză. După pensionarea domnului prof.univ.dr. Ludovic Kurunczi în anul 2012, predarea cursului de Chimie fizică a fost asigurată până în 2017 de prof.univ.dr. Georgeta-Maria Simu şi de prof.univ.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi. De asemenea, disciplina a asigurat predarea cursurilor de Principii de Chimie fizică (2012-2016), actualmente Bazele fizico-chimice ale preformulării medicamentului la seria Asistenţă de Farmacie extensie Lugoj (începând cu anul universitar 2017-2018).

Până în 2012 disciplina a asigurat, prin intermediul domnului prof.univ.dr. Kurunczi, și predarea cursului de „Metodologia cercetării științifice farmaceutice”.

Colectivul disciplinei de Chimie fizică a asigurat totodată susţinerea cursului „Principii de chimie fizică aplicate în tehnologia farmaceutică cosmetică” încă de la înfiinţarea programului masteral „Formularea şi evaluarea produsului dermatocosmetic” în urmă cu 10 ani, prin implicarea doamnei prof.univ.dr. Anca-Octavia Dragomirescu, coordonatorul acestei linii masterale. Cursul, asemeni programului masteral, prezintă o adresabilitate largă, atât către absolvenţi de studii farmaceutice şi medicale, dar şi tuturor celor interesaţi de „chimia pielii şi a produselor cosmetice”, precum biologi, chimişti şi ingineri tehnologi. În primii ani, cursurile şi seminarele au fost susţinute de prof.univ.dr. Ludovic Kurunczi, apoi de prof.univ.dr. Georgeta-Maria Simu. În prezent, cursul şi seminarul sunt susţinute de prof.univ.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi.

 

ROLUL CATEDREI ÎN FORMAREA PROFESIONALĂ A FARMACIȘTILOR

În cadrul disciplinelor fundamentale studiate (anii de studiu I şi II specializarea Farmacie, respectiv anul I de studiu specializarea Asistenţă de Farmacie), Chimia fizică asigură familiarizarea studenţilor cu o serie de concepte absolut necesare înţelegerii „fenomenului chimic”, precum şi conştientizarea importanţei acestuia în abordarea disciplinelor de specialitate, precum Chimia farmaceutică, Biofarmacia, Farmacocinetica, Tehnologia farmaceutică, Analiza medicamentului etc.

Conţinutul cursurilor şi programele analitice ale disciplinei au fost în permanenţă îmbunătăţite, în prezent fiind în concordanţă cu cele ale disciplinelor similare din celelalte facultăţi de farmacie din ţară, dar şi din centre universitare prestigioase din Europa. La nivel european, în multe universităţi care prezintă formare profesională farmaceutică, disciplina Chimie fizică este completată de cursuri de sine stătătoare de Chimie coloidală, Chimia stării solide sau capitole ale disciplinei sunt predate în sistem modular (Termodinamică, Spectroscopie, Cinetică, Electrochimie, Coloizi etc.). În cadrul facultăţii noastre, disciplina Chimie fizică asigură predarea tuturor acestor capitole într-o programă analitică unitară. Astfel, cursul de Chimie fizică din semestrul întâi îşi propune familiarizarea studenţilor cu termodinamica clasică şi statistică (termodinamica transformărilor de fază, constante de echilibru, potenţial chimic, căldură de reacţie etc.), prezintă importanţa existenţei legăturilor chimice şi a structurii în determinarea proprietăţilor fizice (polaritate, stări de agregare, etc.) şi chimice (reactivitate vs. stabilitate). Totodată, în semestrul I sunt prezentate unele noţiuni de bază legate de radiochimie, radionuclizi şi substanţe radiofarmaceutice. În semestrul II, cursul de Chimie fizică este structurat în mai multe capitole: spectroscopia moleculară (bazele fizice ale apariţiei spectrelor şi importanţa acestora în analiza instrumentală a medicamentului), stări de agregare (proprietăţile fluidelor şi solidelor de interes în domeniul farmaceutic), electrochimia (formarea soluţiilor de electroliţi şi neelectroliţi, a semnificaţiei pH-ului şi a utilizării soluţiilor tampon, a caracterului acido-bazic al medicamentelor şi a formelor sub care acestea se găsesc in vivo), cinetica formală şi cinetica reacţiilor enzimatice, sisteme disperse (proprietăţile interfazice şi de adsorbţie, stabilitatea sistemelor disperse, metode de stabilizare şi importanţa acestora în tehnologia farmaceutică).

La ora actuală, lucrările practice sunt corelate şi adaptate în fiecare semestru cu conţinutul cursului. Astfel, în semestrul I se desfăşoară lucrări practice de termodinamică (mărimi molare parţiale, studiul echilibrului de partiţie, echilibrul binar solid-lichid, efecte termice la soluţii, proprietăţi coligative) şi structură (refractometrie, refracţie molară, polarimetrie). În semestrul al II-lea, se desfăşoară lucrări practice de cinetică chimică, spectroscopie UV-Vis şi FTIR, chimie coloidală şi electrochimie.

În cadrul lucrărilor de laborator, se practică din anul 2012 sistemul de tutoriat, prin care studenţi din anii III-V sunt implicaţi în desfăşurarea lucrărilor practice, îndrumându-i pe colegii lor mai tineri alături de asistentul de grupă. În acest sens, menţionăm studenţii Bogdan Dragoş (absolvent 2012), Elena Minea (absolvent 2014), Mihai Moghioroş (absolvent 2014), Diana Petrean (absolvent 2016), Ana-Maria Igaş (absolvent 2016), Marcela Marcu (absolvent 2017), Mădălina Ispas (absolvent 2017), Mălina Lupşescu (absolvent 2017), Sebastian Simu (absolvent 2017), Cătălin Grozav (absolvent 2017), Mădălina Mincan (absolvent 2017), Claudia Cărpenişan (absolvent 2017), Larisa Pop (absolvent 2017), Iulia Vladu (absolvent 2017), Iuliana Florea (absolvent 2018), Paul Vasiloni (absolvent 2018) precum şi studenţii de la seria franceză: Bouani Bouthaina (absolvent 2015), Fessi Sabrine (absolvent 2015), Ben Salah Ons, Ben Jmaa Slima, Haddad Edyl şi Cherni Asma (absolvenţi 2016). Începând cu anul universitar 2017-2018, la programul de voluntariat pentru studenţi „Voluntariat în activitatea de dezvoltare academică” (VADA) au participat cu rezultate excepţionale studentele „de zece” la Chimie fizică: Sara-Luiza Bîc şi Mirabela Romanescu. În prezent, în cadrul disciplinei activează studentele Cojocaru Maria-Bianca (anul III) şi Boudali Yasmine (anul III).

În cadrul disciplinei activează încă din anul 2012 un cerc de cercetare ştiinţifică studenţesc: Aplicaţii ale chimiei fizice în studiul substanţelor farmaceutice şi/sau a compuşilor cu potenţială activitate biologică. Activităţile ştiinţifice ale cercului prevăd extinderea unor noţiuni discutate la curs şi vizează în special studenţii care îşi realizează lucrările de licenţă şi dizertaţiile în cadrul disciplinei.

Disciplina asigură în prezent predarea cursului opţional Proiectarea medicamentului – adresat studenţilor din anul III seria Farmacie (semestrul I). Cursul a fost introdus în anul 1995 sub denumirea Relaţii cantitative structură – activitate (QSAR) / Proiectarea medicamentelor. La ora actuală, cursul îşi propune familiarizarea studentului farmacist cu noţiuni referitoare la cercetarea medicamentului în faza preclinică de identificare a unor structuri moleculare cu potenţial de a deveni medicamente, precum şi stabilirea unor conexiuni între noţiunile dobândite de studenţi în cadrul disciplinelor fundamentale şi de specialitate privind faza de descoperire a medicamentului, respectiv completarea cunoştinţelor privind cercetarea medicamentului (proiectarea raţională).

În perioada 2016-2018, respectiv din 2023 disciplina a asigurat şi asigură predarea unui curs opţional nou, neelaborat anterior, şi anume Polimorfismul substanţelor medicamentoase – adresat studenţilor din anul V seria Farmacie (semestrul I). Cursul are ca obiective principale familiarizarea studentului cu importanţa stării solide a compuşilor bioactivi, a transformărilor polimorfe care pot apărea, dar şi aspecte legate de metode de obţinere şi caracterizare a unor forme polimorfe şi a importanţei acestora din punct de vedere al optimizării biodisponibilităţii.

Absolvenţii studiilor de licenţă pot opta şi pentru înscrierea la studii doctorale, sub conducerea prof.univ.dr.habil. Ionuţ-Valentin Ledeţi, conducător de doctorat în cadrul Şcolii doctorale a Universităţii Politehnica din Timişoara, domeniul Chimie (teză de abilitare susţinută în 8 decembrie 2017, confirmat prin Ordinul Ministrului OMEN nr.3367/22.03.2018). În prezent, prof.univ.dr.habil. Ionuţ-Valentin Ledeţi conduce activitatea a 4 doctoranzi (un chimist şi trei farmacişti), tematica tezelor acestora vizând chimia fizică a medicamentului.

Activitatea științifică și colaborări

ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ ȘI DIRECŢII DE CERCETARE

Actualmente, în cadrul disciplinei de Chimie fizică, activitatea de cercetare ştiinţifică este axată în trei direcţii, şi anume:

  • Obţinerea, caracterizarea fizico-chimică (tehnici spectroscopice şi analiză termică) şi screening-ul activităţii biologice a unor noi compuşi organici de sinteză sau semisinteză, respectiv a unor combinaţii coordinative cu ioni tranziţionali a acestora;
  • Studii de stabilitate termică în stare solidă a unor substanţe de interes farmaceutic sau cu potenţială activitate biologică folosind metode cinetice clasice şi izoconversionale, respectiv stabilirea mecanismului de descompunere a acestora;
  • Studii de compatibilitate a unor substanţe de interes farmaceutic cu diverşi excipienţi farmaceutici în stare solidă (studii de preformulare) prin diverse tehnici instrumentale (analiză termică, difracţie de raze X pe pulbere, spectroscopie FTIR etc.).

PROIECTE DE CERCETARE

În perioada 2014-2024, membrii disciplinei de Chimie fizică au participat în cadrul următoarelor proiecte de cercetare:

  1. Prof.univ.dr. Georgeta-Maria Simu – responsabil de proiect, Partener P3 (UMFT Victor Babeş Timişoara), Grant PN-II-PT-PCCA, contract 110/2014, „Recuperarea avansată a produselor utile din deşeurile de catalizatori uzaţi”, 2014-2017, Director de proiect: dr. Otilia Costişor, finanţare totală 1.250.000 RON;
  2. Ş.l.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi – director de proiect, Proiect PII-C2-TC-2014-16498-08, „Studii privind sinteza, caracterizarea, comportarea fizico-chimică şi evaluarea bioactivităţii prin screening complex a unor derivaţi triazolici şi triterpenici (SYNT)”, 2014, finanţare totală 22.500 RON;
  3. Ş.l.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi – responsabil de proiect, Partener P1 (UMFT Victor Babeş Timişoara), Proiect PIII-C1-PCFI-2014/2015-03, „Sinteza unor compuşi cu potenţială activitate antitumorală prin reacţii de derivatizare şi caracterizarea acestora prin tehnici hifenate. Evaluarea activităţii antiangiogenice, antineoplazice şi antiinflamatoare (SYNTANTITUM)”, 2014-2015, Director de proiect: Conf.univ.dr. Adriana-Violeta Fuliaş, finanţare totală 135.000 RON;
  4. Ş.l.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi – cercetător postdoctoral, membru al grupului ţintă, Proiectul POSDRU/159/1.5/S/137750, „Studiul interacţiunilor induse termic la compuşi bioactivi prin tehnici hifenate şi complementare”, 2014-2015.
  5. Conf.univ.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi – director de proiect, Programul PIII-C3-PCFI-2016/2017-02, „Cercetări fundamentale interdisciplinare privind monitorizarea, evaluarea şi corelarea proceselor litogenice cu aspectele etiopatogenice prin screening instrumental inovativ (STONES)”, finanţare totală 135.000 RON;
  6. Conf.univ.dr. Ionuţ-Valentin Ledeţi – cercetător postdoctoral, Programul PN-II-RU-TE-2014-4-0515 – TE 189, Contract nr. 189/01.10.2015 „Neurodegenerarea şi bolile cerebrale: o nouă abordare instrumentală de analiză şi dezvoltare a unor forme farmaceutice”, 2015-2017, director de proiect: prof.univ.dr. Adriana-Violeta Ledeţi, finanţare totală 495.000 RON;
  7. Conf.univ.dr.habil. Ionuţ-Valentin Ledeţi – director de proiect, Programul PN-III-P1-1.1-TE-2016-1165, Contract nr. TE125/10.10.2018 „Tehnici instrumentale hifenate şi complementare de analiză, control şi recuperare a compuşilor bioactivi utilizaţi în terapii hormonale”, 2018-2020, finanţare totală 450.000 RON;
  8. Prof.univ.dr.habil. Ionuţ-Valentin Ledeţi – cercetător post-doctoral, Programul PN-III-P1-1.1-TE-2019-1573, contract nr. TE101 „Sinteza enzimatică a unor oligoesteri biodegradabili printr-un procedeu verde de tip cascadă”, 2020-2022 finanţare totală 431.900 RON.

PUBLICAȚII REPREZENTATIVE

Membrii disciplinei de Chimie fizică sunt autori principali şi coautori la peste 250 articole ştiinţifice publicate în reviste cotate ISI. Dintre acestea, pot fi amintite câteva articole ISI publicate în ultimii 5 ani:

  • Bianca Baul, Adriana Ledeţi*, Denisa Cîrcioban, Amalia Ridichie, Titus Vlase, Gabriela Vlase, Francisc Peter*, Ionuţ Ledeţi – Thermal Stability and Kinetics of Degradation of Moxonidine as Pure Ingredient vs. Pharmaceutical Formulation, Processes, 2023, 11(6), 1738; DOI10.3390/pr11061738;
  • Cosmina Bengescu, Adriana Ledeţi, Tudor Olariu, Cîrcioban Denisa, Cornelia Muntean*, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Carmen Tomoroga, Anca Octavia Dragomirescu, Daniela Dascălu, Lenuţa-Maria Şuta, Ionuţ Ledeţi, Marius Murariu – Instrumental investigations of promestriene: first report regarding the solid-state characterization and compatibility with pharmaceutical excipients, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2023, 148; 4641-4649; DOI10.1007/s10973-023-11942-7;
  • Sebastian Simu, Adriana Ledeți, Elena-Alina Moacă*, Cornelia Păcurariu, Cristina Dehelean, Dan Năvolan, Ionuț Ledeți – Thermal Degradation Process of Ethinylestradiol-Kinetic Study, Processes, 2023, 10(8), art. no. 1518, 3390/pr10081518;
  • Mirabela Romanescu, Valentina Buda, Adelina Lombrea, Monodora Andor, Ionuț Ledeți, Maria Suciu, Corina Danciu, Cristina Dehelean, Liana Dehelean – Sex-Related Differences in Pharmacological Response to CNS Drugs: A Narrative Review, Journal of Personalized Medicine, 2022, 12(6), art. no. 907, DOI10.3390/jpm12060907;
  • Valentina Buda, Minodora Andor, Anca Tudor, Octavian Crețu, Carmen Cristescu, Corina Danciu, Ionuț Ledeți, Zorin Crăiniceanu, Mircea Onel, Diana Aurora Bordejevic, Mirela Cleopatra Tomescu, Oana Suciu, Lucian Petrescu, Dana Emilia Man – The Plasma Level Of Soluble Endoglin In Hypertensive Patients Undergoing Long-Term Treatment With Candesartan, Farmacia, 2022, 70(1), 90-101, DOI10.31925/farmacia.2022.1.14;
  • Laura Sbârcea, Ionuț-Mihai Tănase, Adriana Ledeți, Denisa Cîrcioban, Gabriela Vlase, Paul Barvinschi, Marinela Miclău, Renata-Maria Văruţ, Oana Suciu, Ionuț Ledeți – Risperidone/Randomly Methylated β-Cyclodextrin Inclusion Complex—Compatibility Study with Pharmaceutical Excipients, Molecules, 2021, 26(6), 1690; https://doi.org/10.3390/molecules26061690;
  • Laura Sbarcea, Ionut-Mihai Tanase, Adriana Ledeti*, Denisa Circioban,Gabriela Vlase, Paul Barvinschi, Marinela Miclau, Renata-Maria Varut, Cristina Trandafirescu, Ionut Ledeti – Encapsulation of Risperidone by Methylated beta-Cyclodextrins: Physicochemical and Molecular Modeling Studies, Molecules, 2020, 25(23), art.no. 5694; DOI: 10.3390/molecules25235694 ;
  • Denisa Circioban, Ionuţ Ledeţi, Lenuta-Maria Suta, Gabriela Vlase, Adriana Ledeti*, Titus Vlase, Renata Varut, Laura Sbarcea, Cristina Trandafirescu, Cristina Dehelean – Instrumental analysis and molecular modelling of inclusion complexes containing artesunate, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 142(5);1951-1961; DOI: 10.1007/s10973-020-09975-3 ;
  • Denisa Circioban, Adriana Ledeti*, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Cristina Dehelean, Ionuţ Ledeţi – Thermal stability and kinetic degradation study for dihydroartemisinin – Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 142(5); 2131-2139; DOI: 10.1007/s10973-020-09902-6;
  • Denisa Circioban, Adriana Ledeti*, Gabriela Vlase, Ionuţ Ledeţi, Titus Vlase, Renata Varut, Ioana-Zinuca Pavel, Cristina Dehelean – Preparation, physicochemical characterization and biological activity evaluation of some inclusion complexes containing artesunate, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 141(3); 1041-1051; DOI: 10.1007/s10973-020-09763-z;
  • Ionut-Mihai Tanase, Laura Sbarcea*, Adriana Ledeti, Paul Barvinschi, Denisa Circioban, Gabriela Vlase, Renata-Maria Varut, Ionuţ Ledeţi – Compatibility studies with pharmaceutical excipients for aripiprazole-heptakis (2,6-di-O-methyl)-beta-cyclodextrin supramolecular adduct, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 142(5); 1963-1976; DOI: 10.1007/s10973-020-09901-7;
  • Ionuț Ledeți, Mirabela Romanescu, Denisa Circioban, Adriana Ledeți*, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Oana Suciu*, Marius Murariu*, Sorin Olariu, Pentru Matusz, Valentina Buda, Doina Piciu – Stability and Compatibility Studies of Levothyroxine Sodium in Solid Binary Systems-Instrumental Screening, Pharmaceutics, 2020, 12(1); art.58; DOI: 10.3390/pharmaceutics12010058;
  • Valentina Buda, Bianca Baul, Minodora Andor, Dana Emilia Man, Adriana Ledeți*, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Corina Danciu, Petru Matusz, Francisc Peter, Ionuț Ledeți – Solid State Stability and Kinetics of Degradation for Candesartan-Pure Compound and Pharmaceutical Formulation, Pharmaceutics, 2020, 12(2); art.86; DOI: 10.3390/pharmaceutics12020086 ;
  • Ionuț Ledeți, Cosmina Bengescu, Denisa Circioban, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Carmen Tomoroga, Valentina Buda, Adriana Ledeți*, Anca Dragomirescu, Marius Murariu – Solid-state stability and kinetic study of three glucocorticoid hormones: prednisolone, prednisone and cortisone, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 141(3); 1053-1065, DOI: 10.1007/s10973-020-09534-w ;
  • Ionuț-Mihai Tănase, Laura Sbârcea*, Adriana Ledeți, Gabriela Vlase, Paul Barvinschi, Renata-Maria Văruţ, Anca Dragomirescu, Carmen Axente, Ionuț Ledeți – Physicochemical characterization and molecular modeling study of host-guest systems of aripiprazole and functionalized cyclodextrins, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 141(3); 1027-1039, DOI: 10.1007/s10973-020-09549-3 ;
  • Anamaria Todea, Diana Aparaschivei, Ioan Bitcan, Ionuț V. Ledeți, Geza Bandur, Francisc Peter*, Lajos Nagy, Sandor Keki, Emese Biro – Thermal behavior of oligo[(epsilon-caprolactone)-co-delta-gluconolactone] enzymatically synthesized in reaction conditions optimized by experimental design, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 141(3); 1017-1026, DOI: 10.1007/s10973-020-09557-3;
  • Iulia Păușescu, Anamaria Todea, Valentin Badea, Francisc Peter, Mihai Medeleanu*, Ionuț Ledeți, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Optical and thermal properties of intelligent pH indicator films based on chitosan/PVA and a new xanthylium dye, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2020, 141(3); 999-1008, DOI: 10.1007/s10973-019-08911-4;
  • Valentina Buda, Minodora Andor, Dana Emilia Baibata, Ramona Cozlac, Gabriela Radu, Dorina Coricovac, Corina Danciu, Ionuţ Ledeţi, Adelina Cheveresan, Cristian Nica, Paul Tuduce, Mirela Cleopatra Tomescu – Decreased sEng plasma levels in hypertensive patients with endothelial dysfunction under chronic treatment with Perindopril, Drug Design Development And Therapy, 2019, 13, 1915-1924; DOI: 10.2147/DDDT.S186378;
  • Valentina Buda, Minodora Andor, Carmen Cristescu, Mirela Cleopatra Tomescu, Danina Muntean, Dana Emilia Baibata, Diana Aurora Bordejevic, Corina Danciu, Olivia Dalleur, Dorina Coricovac, Zorin Crăiniceanu, Anca Tudor, Ionuţ Ledeţi, Lucian Petrescu – Thrombospondin-I Serum Levels In Hypertensive Patients With Endothelial Dysfunction After One Year Of Treatment With Perindopril, Drug Design Development And Therapy, 2019, 13, 3515-3526; DOI: 10.2147/DDDT.S218428;
  • Denisa Circioban, Ioana Zinuca Pavel*, Adriana Ledeţi, Ionuţ Ledeţi, Corina Danciu, Cristina Dehelean-Cytotoxic Activity Evaluation on Breast Cells of Guest-host Complexes Containing Artemisinin – Revista de Chimie –Bucharest, 2019, 70(8), 2843-2846, https://doi.org/10.37358/RC.19.8.7439;
  • Laura Sbârcea, Adriana Ledeţi*, Lucreţia Udrescu, Renata-Maria Văruţ, Paul Barvinschi, Gabriela Vlase, Ionuţ Ledeţi – Betulonic acid—cyclodextrins inclusion complexes, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2019, 138(4); 2787-2797; DOI: 11007/s10973-019-08359-6;
  • Mihaela Cristea, Bianca Baul, Ionuţ Ledeţi*, Adriana Ledeţi, Gabriela Vlase, Titus Vlase, Bożena Karolewicz, Oana Ştefănescu, Anca Octavia Dragomirescu, Cezara Mureşan, Dan-Simion Cipu, Dana Velimirovici, Mircea Ştefănescu – Preformulation studies for atorvastatin calcium, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2019,138(4); 2799-2806; DOI: 1007/s10973-019-08798-1 ;
  • Cristina Trandafirescu#, Ionuţ Ledeţi#, Codruţa Şoica*, Adriana Ledeţi, Gabriela Vlase, Florin Borcan, Cristina Dehelean, Dorina Coricovac, Roxana Racoviceanu, Zoltán Aigner – Albendazole-cyclodextrins binary systems. Thermal and spectral investigation on drug-excipient interaction, Journal of Thermal Analysis and Calorimetry, 2019,138(5); 3039-3054; DOI: 10.1007/s10973-019-08326-1;
Pentru studenți

Pentru pregătirea individuală, studenţii au la dispoziţie versiunea electronică (format pdf) a diapozitivelor proiectate în timpul prelegerilor, precum şi o serie de cărţi redactate de colectivul disciplinei:

  1. Ionuţ-Valentin Ledeţi, Georgeta Maria Simu, Sebastian-Claudiu Simu, Chimie fizică aplicată pentru farmacişti – Termodinamică clasică, Proprietăţi structurale ale moleculelor (I), Editura Victor Babeş, Timişoara, 2023, ISBN 978-606-786-339-0;
  2. Ionuţ-Valentin Ledeţi, Georgeta Maria Simu, Sebastian-Claudiu Simu, Applied Physical Chemistry for Pharmacy Students – Classical thermodynamics, Structural properties of molecules (I), Editura Victor Babeş, Timişoara, 2023, ISBN 978-606-786-314-7;
  3. Ionuţ-Valentin Ledeţi, Bazele fizico-chimice ale preformulării medicamentului – Volumul I: Structura materiei. Stări de agregare, Editura Mirton, Timişoara, 2018, ISBN 978-973-52-1771-6 general; ISBN 978-973-52-1772-3 volum I;
  4. Georgeta Maria Simu, Ludovic Kurunczi, Chimie Physique: Notes de cours. Tome premier: Thermodynamique et structure de la matière, Editura Victor Babeş, Timişoara, 2014, ISBN 978-606-8054-64-3, Vol I: 978-606-8054-65-0;
  5. Georgeta Maria Simu, Ludovic Kurunczi, Ionuţ-Valentin Ledeţi, Chimie Physique: Notes de cours. Tome Second: Spectroscopie, Cinétique et Colloïdes, Editura Victor Babeş, Timişoara, 2014, ISBN 978-606-8456-01-0;
  6. Ionuţ-Valentin Ledeţi, Georgeta Maria Simu, Chimie Physique Appliquée – Spectroscopie, Electrochimie, Cinétique chimique, Systèmes disperses, Editura Mirton, Timişoara, 2012, ISBN 978-973-52-1207-0;
  7. Georgeta Maria Simu, Ionuţ-Valentin Ledeţi, Chimie fizică aplicată pentru farmacişti (II), Editura Mirton, Timişoara, 2011, ISBN 978-973-52-1006-9;
  8. Georgeta Maria Simu, Ionuţ-Valentin Ledeţi, Chimie Physique Appliquée – Thermodynamique classique, Propriétés structurelles des molécules, Editura Mirton, Timişoara, 2011, ISBN 978-973-52-1103-5;
  9. Ludovic Kurunczi, Curs de chimie fizică şi coloidală pentru farmacişti, Editura Mirton, Timişoara, 2000, ISBN 973-585-248-9.

SURSE BIBLIOGRAFICE RECOMANDARE STUDENȚILOR

  1. Peter Atkins, R. George Ratcliffe, Mark Wormald, and Julio de Paula, Physical Chemistry for the Life Sciences, Oxford University Press, 2023
  2. Peter Atkins, Julio de Paula, James Keeler, Atkins’ Physical Chemistry, 11th edition, Oxford University Press, 2018
  3. Sinko, P. J., Martin’s Physical Pharmacy and Pharmaceutical Sciences, Seventh Edition, Wolters Kluwer, 2017
  4. Kim, Ch-j., Advanced Pharmaceutics. Physicochemical Principles., CRC PRress, Boca Raton, 2014
  5. Connors, K. A., Thermodynamics of Pharmaceutical Systems. An introduction for Students of Pharmacy., Wiley-Interscience, Hoboken, 2010
  1. Hofmann, Andreas, Physical Chemistry Essentials, Editura Springer Nature Switzerland, 2018
  1. Rolf Hilfiker, Markus von Raumer (ed.), Polymorphism in the Pharmaceutical Industry: Solid Form and Drug Development, Wiley‐VCH Verlag GmbH & Co. KGaA, 2019
  2. Harry G. Brittain (editor), Polymorphism in Pharmaceutical Solids, 2nd edition, CRC Press Boca Raton, e-book, 2018
  3. Joel Bernstein, Polymorphism in Molecular Crystals, Oxford University Press, 2020
  4. Moji Christianah Adeyeye, Harry G. Brittain (ed.), Preformulation in Solid Dosage Form Development, CRC Press Boca Raton, e-book, 2013
  5. https://www.nist.gov/
Galerie foto