Adresa: Piaţa Eftimie Murgu Nr. 2, 300041, Timişoara, Sediul disciplinei – Clădirea Farmacologie
Telefon: –
E-mail: –
Şef catedră universitară
Membri
Misiunea acestor discipline este de a promova şi dezvolta o colaborare interdisciplinară pentru identificarea şi evaluarea comportamentului studenţilor, identificarea vulnerabilităţilor viitorilor absolvenţi de Medicină Dentară la nivelul componentei profesionale, ca şi manageri ai cabinetului de medicină dentară, dar şi cele legate de componenta juridico-legislativă a practicii stomatologice, şi în mod deosebit, tehnicile de evitare a situaţiilor de malpraxis.
La nivel de disciplină şi de departament este promovat un puternic sistem de valori, care cuprinde:
- abordarea interdisciplinară – încurajăm colaborarea între profesionişti şi organizaţii implicate activ în iniţiative din sfera managementului medical dentar, aspecte etice şi legislative şi de comunicare în practica medicală dentară,a sănătăţii publice în general şi a sănătăţii orale în particular şi cercetarea fundamentală;
- empatie/receptivitate la problemele comunităţii universitare – inteligenţa socială promovată de cei care activează în cadrul disciplinei reprezintă o dimensiune a competenţelor orientată către exterior şi cuprinde: simţul situaţiei, prezenţa, atitudinea, empatia; priorităţile comunităţii reprezintă o poziţie centrală în demersurile şi politicile din cadrul disciplinei;
- claritate/transparenţă – toate acţiunile vor fi demarate pentru a fi atins scopul şi obiectivele propuse, şi este evaluată orice intervenţie din partea celor implicaţi în sfera sănătăţii publice şi a celorlate domenii de inters, în vederea obţinerii unui feed-back constructiv;
- integritate/corectitudine – considerăm că acţiunile iniţiate de membri catedrei trebuie să aibă la bază componente ale inteligenţei emoţionale, precum conştiinţa socială, bunul simţ, obiectivitate, corectitudine, onestitate şi gestionarea realităţii;
- rigoare – demersurile organizate de membrii departamentului considerăm că ar trebui să se concentreze pentru atingerea scopului şi obiectivelor propuse şi respectarea promisiunilor şi angajamentelor.
Practica medicală dentară concurenţială impune ca o necesitate prioritară practicarea managementului. Managementul dentar nu este în niciun fel comparabil sau asimilabil unui set de tehnici de tip marketing pentru a vinde mai mult, câştiga mai mulţi bani, manipula sau amăgii pacienţii. Relaţia cu pacientul, de multe ori văzut ca un „client” sau „consumator de sănatate”, este de fapt o componentă internă a cabinetului şi nu una de faţadă. Din păcate, o parte din noi au pierdut pe drum esenţialul: noţiunea de „încredere” care cimentează relaţia dintre medic şi pacient. Acesta nu este doar un concept subiectiv de minimă moralitate, ci este, de asemenea, şi mai presus de toate, încadrată în mod legal (Codul deontologic al medicului dentist). Managementul nu este o noţiune sau un demers fermecător. Acesta reprezintă cel puţin un volum de muncă suplimentar, atunci când ne aflăm în faza de implementare al unui management al schimbării sau reorganizarea necesară unei abordări privind calitatea. Managementul este un set de reguli universale pe care fiecare medic dentist trebuie să le ştie, dar cel mai important lucru pe care trebuie să-l înveţe, este să se adapteze la specificul medical şi uman din practica sa dentară. Tocmai aici ar trebui să se definească rolul de „Management Consulting” care învaţă practicianul să se adapteze teoriilor şi practicilor de gestionare a infrastructurii şi a resurselor umane dintr-un cabinet de medicină dentară.
Partea cea mai dificilă pentru un manager, ce se ocupă de gestionarea şi controlul cabinetului dentar este armonizarea următorilor parametrii: nivelul tehnic, specialitatea (dacă este cazul), legislaţie, etică şi deontologie profesională, gradul medical şi profesional, expertiza în managementul echipei, profilul competenţelor resurselor umane (pârghiile tehnice, comportamentale şi relaţional motivaţionale), obiectivele sale de dezvoltare, şi mai presus de toate, articularea cu deciziile sale proactive şi viziunea cabinetului său.
Cabinetul medical este definit ca o unitate cu sau fără personalitate juridică, „furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventivă, curativă de recuperare şi de urgenţă.”
Misiunea unui cabinet exprimă scopul pentru care a fost creat, raţiunea acestuia în raport cu piaţa serviciilor de sănătate şi implicit cu pacienţii consacraţi sau potenţiali. Prin definirea misiunii sunt precizate elementele intenţionale, grupurile specifice de pacienţi, nevoile de bază existente, precum şi performanţele proprii cabinetului. În esenţă, misiunea unui cabinet este circumscrisă unui rezultat pozitiv ce se doreşte obţinut în viitor de către structura de sănătate, urmărindu-se:
- rezultate concludente asupra pacienţilor (calitatea serviciilor, gradul de satisfacţie);
- performanţe interne substanţiale înregistrate de echipa medicală (profesionale, financiar-materiale).
Practica cabinetului include formularea, aplicarea şi respectarea cumulativă a următoarelor principii:
- adoptarea unei atitudini ireproşabile etice şi morale faţă de pacienţii şi membri echipei medicale;
- cunoaşterea, interpretarea, respectarea şi aplicarea reglementărilor legale în vigoare;
- instituirea şi respectarea unui program de lucru judicios cu pacienţii (consultaţii, tratamente), precum şi de soluţionare a urgenţelor;
- dimensionarea corectă a fondului de timp necesar pacienţilor, pentru administrarea actelor terapeutice programate, prin furnizarea de îngrijiri medicale performante şi diminuarea la minim a aşteptărilor;
- limitarea activităţii profesionale, strict la nivelul ariilor de practică şi a specializărilor dobândite;
- evitarea producerii unor complicaţii, prin respectarea principiilor de igienă, precum şi controlul şi monitorizarea acestora în eventualitatea producerii;
- aplicarea unor planuri viabile de plată a serviciilor de sănătate în cazul tuturor categoriilor de pacienţi;
- includerea în program a unor activităţi comunitare (educaţia pentru sănătate, dezvoltarea îngrijirilor, depistarea şi prevenirea anomaliilor dentomaxilare);
- menţinerea şi creşterea performanţelor calitative a serviciilor de sănătate, la nivel de „excelenţă”, prin formarea şi dezvoltarea personalului, dotarea cu aparatură, instrumentar, medicamente şi utilizare de tehnici şi proceduri moderne.
- Activităţile şi funcţiile managementului se realizează într-o anumită succesiune, ceea ce conferă managementului caracteristica sa de procesualitate. Raportarea la obiective prin intermediul mai multor variante strategice şi tactice, complementaritatea dintre planificare şi control, împreună cu strategiile motivaţionale conferă concepţiei actuale despre management un caracter dinamic.
- Integrarea în cadrul personalului didactic universitar;
- Acomodarea cu componenta legislativă a activităţii medicale dentare, dar şi didactice şi documentele ce trebuie cunoscute de către studenţi, cadre didactice, şi ca viitori practicieni;
- Adaptarea şi îmbunătăţirea performanţelor didactice proprii;
- Adaptarea tehnicilor de predare-evaluare la specificul disciplinelor, precum şi a gradului de interes al studenţilor;
- Aplicarea principiilor educaţiei adultului în combinaţie cu metode psiho-pedagogice moderne, şi a învăţării experenţiale în formare;
- Ameliorarea strategiilor didactice de predare-însuşire de cunoştinţe, formare de priceperi şi deprinderi, sistematizare şi recapitulare de cunoştinte;
- Proiectarea cursurilor în acord cu standardele de performanţă ale materiei didactice;
- Elaborarea sistematică a planificărilor pe teme;
- Elaborarea unor metode şi tehnici eficiente de evaluare a materiei predate şi analizarea modului în care se pot aplica acestea;
- Participarea activă şi eficientă, prin implicarea în programele derulate de U.M.F. „Victor Babeş” Timişoara;
- Creşterea prestigiului U.M.F. „Victor Babeş” Timişoara prin participarea la congrese internaţionale, realizarea de proiecte de cercetare independente sau în colaborare cu instituţii de profil din străinătate, dar şi derularea în bune condiţii a contractelor de colaborare interdisciplinare.
- „ Aspecte fundamentale inovative privind identificarea de ţinte profilactice şi curative la nivelul cavităţii orale şi testarea in vitro şi in vivo a unui spectru adaptat de extracte naturale”, MUCODENTOSAN – P III-C4-PCFI-2016/2017-04 Grant nr 1121/01.02.2016 – Director Grant
- „Valoarea prognostică şi terapeutică ţintită a profilului molecular al leziunilor precanceroase şi a carcinoamelor scuamocelulare ale capului şi gâtului” HEADMOLNECK”- PIII-C1-PCFI-2014/2015-02 – Responsabil Proiect în cadrul Grantului
- Formulări pe bază de betulină şi nanoparticule de aur în combaterea procesului de îmbătrânire a pielii ”BETGOSKIN”- PN-III- P2-2.1.-B.G.-2016-0354 – Membru
- „Studiu de cercetare in vivo privind efectul produsului NewBioTIdent asupra plagilor extracţionale de pe mucoasa orală la animalele de laborator”. Grant nr 14 621/13.11.2015 – Membru
- „European Training Platform for Continuing Professional Development of dental Hygenists (EuHyDens) SECTIUNEA KA2 Contract 2015-1-SEO1-KA-012278/25-06-2015 – Membru
- „Ergonomie, Prevenţie şi Management performant în medicina dentară prin aliniere la standarde europene” ,, Proiect cofinanţat din fondul social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013″ „ Investeşte în oameni” – Membru
- „Prevenirea şi managementul situaţiilor de malpraxis” ,,Proiect cofinanţat din fondul social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 „ Investeşte în oameni” – Membru