Biblioteca umană – Pluralul diferenței
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită la o lectură altfel, într-o Bibliotecă umană.
Biblioteca umană este o metodă non-formală care contribuie la combaterea prejudecăților, stigmatizărilor și etichetărilor. Avem șansa de a cunoaște povești personale menite să promoveze ascultarea autentică și să ne rafineze empatia. Îi vom avea ca invitați pe Natalia Selena Caraș, Mădălina Drondoe, Cosmin Mihai Miloș, Denisa Ștefan și Răzvan Ungureanu.
Biblioteca umană – Pluralul diferenței va avea loc marți, în 26 noiembrie, cu începere de la ora 18.00 în Centrul Multifuncțional Bastion.
Organizatori: conf. dr. Diana Boc-Sînmărghițan, ș. l. dr. Elena Jebelean, coordonator: conf. dr. Daniela Șilindean.
Evenimentul face parte din proiectul UMFT, FDI – ACCESAB – O educație universitară medicală mai accesibilă – strategii și instrumente pentru susținerea participării și accesului studenților cu dizabilități la procesul educațional.
Datorită formatului, înscrierea prealabilă este necesară și se face prin completarea acestui formular.
Persoană de contact, Director FDI ACCESAB, conf. dr. Daniela Șilindean: silindean.daniela@umft.ro