Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se implică activ în proiecte de sănătate publică, menite să contribuie la îmbunătățirea stării de sănătate a locuitorilor din Timișoara și județul Timiș. După proiectul „PREVENTIM – Copii sănătoși pentru o societate sănătoasă”, care are drept scop prevenirea consumului de droguri, a cancerului de col uterin și instruirea elevilor în acordarea primului ajutor în situații de urgențe medicale, în paralel universitatea noastră este parte a unei alte inițiative inovative, în premieră națională, prin care se urmărește colectarea și analiza datelor privind alergenii prezenți în aer.
Acest lucru se va realiza cu ajutorul unor senzori speciali, amplasați în zone strategice, iar informațiile colectate vor permite monitorizarea evoluției concentrațiilor de alergeni din Timișoara și județul Timiș și elaborarea de strategii de prevenire și combatere a problemelor cauzate de aceștia.