În atenția studenților,
Având în vedere adresa Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență, nr. 1520207/16.11.2020, înregistrată la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara nr. 17041/17.11.2020, vă comunicăm faptul că Departamentul pentru Situații de Urgență împreună cu Ministerul Sănătății promovează următorul proiect: ,,Ordonanța de urgență privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID 19.”
Studenții din anii de studiu IV, V, VI din cadrul Facultății de Medicină, respectiv anii de studiu III și IV de la programele de studii Asistență Medicală Generală – Facultatea de Medicină, care doresc să desfășoare activități de voluntariat pentru sprijinirea unităților sanitare și a serviciilor de urgență prespitalicească vor completa o cerere de înscriere la următorul link
https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSc8d4jPLNgKC88Y81Y1NotsDGrMp9ojKO8C4GVTKqAHWxwdBQ/viewform?usp=sf_link
până cel târziu la data de 20.11.2020, ora 09.00.
Studenții voluntari vor beneficia de următoarele:
- o indemnizație de 2500 de lei pe lună;
- li se asigură cazare și masă la care se adaugă o indemnizație suplimentară de 20 de lei/zi, dacă sunt repartizați la unități din alte localități decât cele în care se află instituțiile de învățământ la care sunt înmatriculați sau cele în care au domiciliul sau reședința;
- o perioadă contractuală de două luni, care se consideră stagiu de practică în unitățile sanitare.
Pentru mai multe informații cu privire la proiectul de Ordonanța de urgență privind unele măsuri în domeniul asistenței medicale pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei COVID 19, puteți consulta site-ul Ministerului Afacerilor Interne: https://www.mai.gov.ro/informații-publice/tranparenta-decizionala/
Informații suplimentare se pot solicita de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI), la adresa de e-mail voluntariat.cncci@igsu.ro
Cu deosebită considerație,
Prorector didactic,
Prof. univ. dr. Daniel Florin Lighezan