Clinica Universitară Endocrinologie a Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara a organizat cel de-al XI-lea curs postuniversitar pentru profesioniștii din domeniu, intitulat ”Actualități în ecografia și elastografia endocrină”. Acest eveniment științific a inclus un program intensiv de 9 ore de cursuri teoretice, completat de 6 ore de activități practice, oferind astfel participanților oportunitatea de a-și îmbunătăți și actualiza cunoștințele și competențele în domeniile vizate. Participanții au avut astfel șansa nu doar de a se familiariza cu cele mai recente cercetări și inovații din domeniu, dar și de a-și extinde și consolida competențele într-un domeniu esențial al medicinei moderne.