Misiunea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara este de a contribui la dezvoltarea societăţii, prin educaţie, cercetare în domeniul ştiinţelor medicale şi promovarea valorilor universale ale culturii.
Conform Cartei Universității, Universitatea îşi propune realizarea misiunii sale ca for de învăţământ, ştiinţă şi cultură responsabil de generarea și transferul cunoașterii către societate prin:
a )formarea inițială și continuă în domeniul Sănătate a resursei umane calificate și respectiv, înalt calificate în conformitate cu standardele europene și internaționale și potrivit necesităților actuale și de perspectivă ale sistemului sanitar național;
b) promovarea cercetării ştiinţifice menite să asigure progresul științelor medicale şi farmaceutice;
c) participarea la dezvoltarea științifică și culturală în domeniului științelor vieții.
Pentru îndeplinirea misiunii sale, universitatea îşi propune următoarele obiective:
a) Susținerea unui învăţământ universitar şi postuniversitar modern în limba română precum şi în limbi de circulaţie internaţională, corespunzător standardelor naţionale și internaţionale;
b) Formarea de specialiști români şi străini în domeniul ocrotirii sănătății (medici, farmacişti, fiziokinetoterapeuți, asistenți şi tehnicieni licențiați), a cercetării și a învățământului;
c) Pregătirea postuniversitară a tuturor specialiștilor din domeniu prin programe specifice: rezidențiat, primariat, cursuri postuniversitare, cursuri și stagii de specializare și perfecționare;
d) Pregătirea specialiștilor în domeniul cercetării științifice prin intermediul studiilor postuniversitare de tip masterat, doctorat, mobilități de specializare și perfecționare în țară și străinătate;
e) Dezvoltarea cercetării ştiinţifice fundamentale şi aplicative în unităţi pilot de cercetare medicală, biologică, farmaceutică sau în centre și institute de cercetare care să promoveze excelența în domeniul Sănătate;
f) Promovarea performanței în învățământ și cercetare, prin dezvoltarea cooperării interuniversitare cu instituţii academice similare din ţară şi străinătate;
g) Acordarea asistenței medicale de specialitate de înaltă performanță de către specialiștii de mare ținută profesională ai comunității universitare;
h) Promovarea libertății de gândire și exprimare și a unui climat de încredere în cadrul comunității academice, bazat pe respect și pe recunoașterea meritelor membrilor acesteia.
i) Selectarea şi orientarea absolvenţilor spre domenii de practică, cercetare, creativitate tehnico-medicală, carieră didactică și cooperarea permanentă cu sistemul național de sănătate în vederea asigurării inserției profesionale a acestora;
j) Susţinerea performanţei ştiinţifice a membrilor universităţii la manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale;
k) Apărarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale membrilor comunităţii universitare;
l) Autoevaluarea periodică a activităţii didactice şi ştiinţifice în vederea promovării unui nivel de competenţă sporit;
m) Menţinerea relaţiilor de colaborare profesională şi ştiinţifică cu absolvenţii universităţii.
În vederea realizării în cele mai bune condiţii a obiectivelor sale, universitatea se organizează şi funcţionează după următoarele principii:
a) principiul autonomiei universitare;
b) principiul libertăţii academice;
c) principiul răspunderii publice;
d) principiul asigurării calităţii;
e) principiul respectării normelor eticii profesionale și științifice;
f) principiul echităţii și al egalității de șanse;
g) principiul eficienţei manageriale şi financiare;
h) principiul transparenţei;
i) principiul respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale personalului academic și administrativ;
j) principiul independenţei ideologice, religioase şi al doctrinei politice;
k) principiul libertăţii de mobilitate naţională şi internaţională a studenţilor, a cadrelor didactice şi a cercetătorilor;
l) principiul consultării partenerilor sociali în luarea deciziilor;
m) principiul centrării educaţiei pe student;
n) principiul recunoașterii meritelor membrilor comunității academice.