Conform tradiției, în luna decembrie, Universitatea de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara organizează ” ZILELE UNIVERSITĂȚII ” constând într-o serie de manifestări educaționale, științifice și artistice la care sunt așteptați atât studenții și cadrele didactice cât și intreg personalul auxiliar.
Studenții care vor participa vor primi învoire de la orele de curs.