Prof. Dr. Alexandra Sima este Prodecan al Facultății de Medicină începând cu luna Mai a anului 2024, profesor la Disciplina Medicină Internă: Diabet, Nutriție, Boli Metabolice și Reumatologie Sistemică în cadrul Departamentului 7, Medicină Internă 2, și conducător de doctorat în cadrul Școlii Doctorale de Medicină a IOSUD UMF „Victor Babeș” din Timișoara. Prof. dr. A. Sima este medic primar medicină internă și medic primar diabet, nutriție și boli metabolice.

În calitatea de Prodecan al Facultății de Medicină, responsabil cu acreditarea programelor de studiu, Prof. dr. A. Sima are ca principale responsabilități: întocmirea propunerilor de raport de autoevaluare a programelor de studiu din cadrul facultății; păstrarea legăturii între comisiile de acreditare și conducerea universității/facultății; colectarea fișelor de disciplină după ce acestea au fost verificate; menținerea legăturii cu cadrele didactice pentru colectarea documentelor necesare procesului de acreditare; participarea la procesul de acreditare, în cursul vizitelor reprezentanților organismelor de acreditare.

În activitatea desfășurată de la preluarea mandatului, Prof. dr. A. Sima a fost implicată în procesul de evaluare a programului de studiu Asistență Medicală Generală (Deva) și în procesul de inițiere a unor programe de studiu masteral: Terapii complementare și alternative, Toxicologie și medicina adicțiilor, Auxologie aplicată în procesul de creștere și dezvoltare la copil și adolescent.

Prodecan al Facultății de Medicină, Prof. Dr. Alexandra Sima poate fi contactată la adresa de email: sima.alexandra@umft.ro.